Au crescut tarifele la energie și combustibil. Ce produse s-au scumpit față de luna trecută

Din cauza creșterii tarifelor la combustibil și energie, mai multe produse s-au scumpit luna trecută. În august 2021, inflația a ajuns la 5,25%, în comparație cu aceeași lună a anului trecut.

Creșteri semnificative de preț s-au înregistrat luna trecută la produsele alimentare. Datele Institutului Național de Statistică arată că aceste produse s-au scumpit cu 8%. Tarifele serviciilor au crescut cu aproape 3%, iar alimentele s-au scumpit față de august 2020 cu 2,7%.

Cel mai mult au crescut tarifele la energie electrică. În prezent, românii plătesc cu 25 lei în plus la fiecare sută de lei facturată. Pentru gaze, plătim cu peste 20% mai mult decât în vara anului trecut, iar prețurile vor mai crește în această toamnă.

Și prețul combustibilului a crescut. Pentru a cumpăra un litrul de benzină sau motorină, șoferii sunt nevoiți să scoată din buzunar aproximativ 6 lei. Potrivit datelor INS, un litru de combustibil costă acum cu peste 14% mai mult ca în august 2020.

În ceea ce privește alimentele, scumpiri au fost la ulei, telemea de oaie, pește proaspăt și margarină. Există, însă, și produse și servicii care sunt mai ieftine acum. Prețul cartofilor a scăzut cu circa 33%. Prețuri mai mici au fost și la fructe, citrice și bilete de avion, potrivit DIGI24

SURSA: Digi24

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: