Au crescut copaci pe acoperișul și pe zidurile Cetății Brașovului. Din cauza bălăriilor, de pe deal nu se mai vede nici orașul (FOTO)

O cetate închisă, bălării și mesajul ”Atenție, cade tencuiala!”, asta văd brașovenii și turiștii care au proasta inspirație să urce dealul pentru a admira orașul.

Disputată în instanță de SIF Transilvania și statul român, prin Ministerul de Finanțe, Cetățuia Brașovului rămâne un ”câmp de luptă” deschis. În timp ce statul se răfuiește cu SIF Transilvania prin instanțe, clădirea se degradează pe zi ce trece, totul din cauza nepăsării statului, dar și a ultimului administrator, cel care ar fi trebuit să se îngrijească de imobil. La toate acestea au pus umărul serios și instanțele judecătorești care nu au fost în stare să clarifice acest război. Probabil interesele sunt foarte mari, având în vedere potențialul turistic al acestei zone.

Dacă interiorul și clădirea au fost lăsate în paragină din cauza dezinteresului celor care au administrat domeniul, de neînțeles este de ce în jurul cetății nimeni nu a mai cosit ca în alți ani, nu a mai tăiat bălăriile. Dacă înainte, de pe deal se vedea frumos orașul, acum nu se văd decât boscheții, spre dezamăgirea turiștilor sau brașovenilor care urcă să admire peisajul.

De vină este și administrația locală care, deși e toamnă, nu a fost în stare să curețe vegetație așa cum se întâmpla în alți ani. Dovada dezinteresului sunt și copacii crescuți pe zidurile cetății.

Reamintim că Municipiul Brașov a demarat încă din mai 2015 un proces pentru recuperarea Cetățuiei Brașovului de la SIF Transilvania , acţionar la SC Aro Palace SA, care are în proprietate monumentul istoric de pe Dealul Straja. Primul termen de judecată a fost fixat în 4 martie 2016. În urma Sentinţei civile nr. 169/S/03.10.2016 a Tribunalului Braşov şi a Deciziei civile nr. 1067/Ap/14.06.2017 a Curţii de Apel Braşov, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, s-a procedat la înscrierea provizorie în carte funciară a dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului denumit generic “Complex Cetate”.

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: