Atleții brașoveni au obținut rezultate importante la Campionatele Naționale și Cupa României

Adina Cîrciogel a confirmat printr-un nou titlu de campioană a României, iar Emma Zach și Ștefania Balint i-au călcat pe urme.

În sezonul competițional 2021 (sală și aer liber), atleții de performanță legitimați la cluburile sportive brașovene au înregistrat o serie de rezultate importante, prin care au îmbogățit zestrea de titluri și medalii a „sportului regină” din Brașov și prin care, totodată, ne dau speranțe spre mai departe, pentru viitor.

A fost o stagiune atipică, din cauza pandemiei COVID-19, cu antrenamente desfășurate în condiții speciale și concursuri a căror organizare a stat, de multe ori, sub semnul întrebării. La care adăugăm infrastructura pentru atletism primitivă, mai corect spus inexistentă la nivelul municipiului Brașov. Chiar și în aceste condiții, iată că s-a putut, din nou. Bravo lor, atleților, antrenorilor și tuturor celor care i-au susținut!

Vă prezentăm, în continuare, cele mai valoroase rezultate obținute de atleții brașoveni la Campionatele Naționale și Cupa României.

 

  1. Adina Cîrciogel (20 ani, CS Țara Bârsei 2011):

Locul 1 – proba de 400 metri, categoria tineret, Campionatul Național în aer liber, Cluj-Napoca, 05.06.2021;

Locul 2 – proba de 400 metri, categoria tineret, Campionatul Național în sală, București, 05-06.02.2021;

Locul 3 – proba de 400 metri, categoria seniori, Campionatul Național în aer liber, Cluj-Napoca, 05.06.2021.

Cu ștafeta mixtă a României de 4X400 metri, sprintera brașoveancă în vârstă de 20 de ani a câștigat două medalii, una de argint (Craiova, 29 mai) și alta de bronz (Erzurum/ Turcia, 12-13 iunie) la Campionatele Balcanice de Ștafete. Tot în dreptul ei să mai amintim locul 9 ocupat la Campionatul Balcanic de Seniori (Belgrad/ Serbia, 26-27 iunie) la 400 metri și locul 12 la Campionatul European de la Cluj-Napoca (20 iunie), în aceeași probă.

Adina-Elena Cîrciogel este pregătită de prof. Horațiu Calfa.

 

  1. Raul Pruteanu (18 ani, Liceul cu Program Sportiv Brașov):

Locul 2 – proba de săritura în lungime, categoria tineret, Campionatul Național în sală, București, 05-06.02.2021

Locul 2 – proba de săritura în lungime, categoria U20, Campionatul Național în aer liber, București, 30-31.07.2021

Locul 2 – proba de săritura în lungime, categoria juniori 1, Cupa României, Pitești, 20-22.05.2021

Locul 3 – proba de săritura în lungime, categoria U20, Campionatul Național în sală, București, 26-27.02.2021

Locul 3 – proba de săritura în lungime, categoria tineret, Campionatul Național în aer liber, Cluj-Napoca, 04.-05.06.2021

 

  1. Emma Zach (16 ani, Liceul cu Program Sportiv Brașov):

Locul 1 – proba de 400 metri, categoria U18, Campionatul Național în sală, București, 05-06.03.2021;

Locul 1 – proba de 200 metri, categoria juniori 1, Cupa României, Pitești, 20-22.05.2021;

Locul 2 – proba de 200 metri, categoria U18, Campionatul Național în aer liber, Pitești, 16-17.03.2021;

Locul 2 – proba de 100 metri, categoria U20, Campionatul Național în aer liber, Pitești, 16-17.03.2021;

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: