Ateliere Fără Frontiere donează 2000 de calculatoare pentru educație echitabilă

Asociația Ateliere Fără Frontiere lansează astăzi programul Dăm Click pe România 2020, parte din platforma de donații de calculatoare EduClick, prin care va dota cu 2.000 de calculatoare unitățile de învățământ din România. Noua ediție a programului este realizată în parteneriat cu Kaufland România și OMV Petrom.

 

Școlile, liceele, grădinițele, organizațiile non-profit și instituțiile publice sociale care au nevoie de calculatoare își pot înscrie de astăzi în concurs proiectele educaționale, de formare sau integrare prin completarea formularului de aplicare de pe educlick.ro, platforma națională de donații de calculatoare, până pe 1 noiembrie. În procesul de jurizare vor fi considerate proiectele dedicate copiilor și tinerilor care propun soluții remediale, derulate în beneficiul comunităților defavorizate, iar laureații acestei ediții vor fi anunțați pe 5 noiembrie.

 

Aflat la a cincea ediție, programul Dăm Click pe România reprezintă un răspuns la impactul crizei generate de răspândirea virusului SARS-CoV-2 asupra învățământului românesc, care a reliefat și a adâncit una din problemele majore, existentă și anterior, și anume cea a lipsei accesului la educația digitală, una din cauzele principale fiind lipsa echipamentului IT din școală și mai nou, odată cu criza, din locuințele elevilor.

 

Cererea crescută de calculatoare în contextul actual a condus la creșterea cu 550 de calculatoare fată de ediția a doua a anului precedent. Continuitatea programului este susținută pentru al treilea an consecutiv de Kaufland România:

 

Toți copiii din România au dreptul la oportunități egale și acces la educație, indiferent de mediul din care provin. Iar noi, la Kaufland România, ne implicăm pentru a le asigura acest drept. Susținem  în continuare proiectul Dăm Click pe România pentru a echipa școlile cu echipamente IT, atât de necesare în procesul educațional actual. Lucrând împreună – companii private, societate civilă și instituții de învățământ – putem restrânge decalajul din educație pentru copiii noștri.”, a declarat Anna Katharina Scheidereiter, CSR Manager al Kaufland România.

 

Dăm Click pe România a câștigat susținători de-a lungul timpului, companii responsabile, interesate de protejarea mediului prin revalorificarea computerlor pentru a sprijini proiecte de educație și integrare socială, astfel că OMV Petrom susține ediția din acest an, după cum a declarat Alina Petrescu, Director Comunicare și Sustenabilitate OMV Petrom:

 

Educația este unul dintre pilonii principali ai investițiilor sociale pe care OMV Petrom le face de peste 11 ani în România. Convingerea noastră este că educația este un factor cheie care poate contribui la creșterea economică, sprijinind mobilitatea socială și îmbunătățirea nivelului de trai. Acum, mai mult ca niciodată, proiecte ca cel dezvoltat de Asociația Ateliere Fără Frontiere vin în ajutorul elevilor și profesorilor, în eforturile de adaptare la un nou mod de predare și învățare.

 

Atenție deosebită va fi acordată școlilor care se adresează comunităților defavorizate care, odată cu suspendarea cursurilor din cauza răspândirii noului coronavirus, nu-și pot continua parcursul educațional pentru că în casele elevilor nu există calculatoarele necesare accesării cursurilor și resurselor online pregătite de cadrele didactice.

 

Nevoia de calculatoare este în creștere zilele acestea odată cu numărul școlilor în care se învață exclusiv online crește semnificativ în fiecare săptămână. Calculatoarele recondiționate de Ateliere Fără Frontiere cu o configurație compatibilă cu cerințele educației online, vor ajunge prin intermediul școlilor la 2000 de elevi din gospodării lipsite de posibilități materiale sau care se confruntă cu multiple dificultăți.” spune Damien Thiery, Director General al Ateliere Fără Frontiere.

 

Calculatoare donate în acest program fac parte din echipamentele IT uzate pe care Ateliere Fără Frontiere le colectează anul acesta de la companii și diverse organizații și care sunt recondiționate de persoanele vulnerabile și dezavantajate care lucrează într-unul dintre atelierele de inserție socio-profesională ale asociației.

 

Dăm Click pe România face parte din platforma de donații de calculatoare pentru educație EduClick, care până în acest moment a contribuit cu peste 17.000 de calculatoare la modernizarea procesului educațional din peste 3.000 de unități de învățământ, asociații și fundații, organizații sociale și culturale din România.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: