Ăștia sunt angajații din instituțiile publice din Brașov…”wolzvagin si egzistă” în procesul verbal al unui polițist local (FOTO)

După ce Camera de Conturi Brașov a precizat clar că angajații Consiliului Județean dar și cei ai primăriilor din județ sunt slab pregătăți, azi a venit încă p confirmare, chiar de la un angajat unei instituții publice. Este vorba despre un polițist local care a completat cu ”picioarele” o invitație. Mai precis, agentul a scris în procesul verbal ”egzistă” și ”wolzvagin”. Probabil și un elev de clasa I ar fi scris corect, nu și acest individ care, culmea, a ajuns să aplice legea pe plan local. Întrebarea este, cine a făcut parte din Comisia de Concurs de acest specimen a reușit să ajungă POLIȚIST. În ce limbă o fi scris la concurs? Sunt reprezentanți ai mai multor instituții în aceste comisii, ce fac aceștia, dorm? Este inadmisibil să ajungi să fii amendat de un semianalfabet. Precizăm că Poliția Locală Brașov este în subordinea Consiliului Local (Primăria Brașov). Clar ca vina nu aparține conducerii Poliției Locale ci a celor care au dat voie ca acest om să ajungă în instituție.

 

sursa foto: facebook

One thought on “Ăștia sunt angajații din instituțiile publice din Brașov…”wolzvagin si egzistă” în procesul verbal al unui polițist local (FOTO)

  • 3 aprilie 2019 la 19:00
    Permalink

    Sunt politist national; port responsabilitatea dosarelor pe care le instrumentez, trebuie sa fiu bine pregatit. Salariul meu este mai mic decit al acestuia. Este semianalfabet.

    Răspunde

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: