Asimptomaticii, internați și evaluați în maximum 48 de ore

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a adus noi lămuriri legate de legea carantinării. „Am luat fiecare articol, am adus argumentele Ministerului Sănătății și ale mele. Sper ca în continuare ședința și votul care vor urma să meargă pe același parcurs discutat, având în vedere carantina, izolarea, internarea în spital, internarea asimptomaticilor cu evaluarea în maxim 48 ore și decizia de izolare până la 14 zile, dacă ne referim la Covid, iar pentru cei simptomatici, în funcție de simptomatologie, vor urma internarea în spital, până la ameliorare, cu condiția că, dacă e mai devreme de 14 zile, să meargă în izolare”, a spus Nelu Tătaru, marți seară, după ședința Comisiei Juridice.

El a declarat că „fiecare pacient infectat cu coronavirus va beneficia de o evaluare în primele 48 de ore”, iar evaluarea se va face în spital.

Ce se va întâmpla cu copiii și cu bunurile persoanelor internate cu COVID-19?

 Copiii ai căror părinți sunt internați în spital rămân în custodia familiei până la gradul 4. Nu vor fi luați de stat. Cu privire la bunurile persoanelor infectate, toate lucrurile vor fi dezinfectate și vor fi predate la externare.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: