Artiștii Operei Brașov oferă spectacole atât în oraș, cât și în județ

Sfârșitul de săptămână, 13 – 15 august 2021, va fi unul plin de evenimente ce vor fi oferite de artiștii Operei Brașov, atât în oraș, cât și în județ!

Pentru prima dată, în acest an, Opera Brașov participă la TAMTAM Festival, cu o serie de recitaluri estivale ce se vor desfășura în centrul vechi al Brașovului, la Galeriile Kron-Art (str. Postăvarului nr. 18).

Așadar, vineri, 13 august 2021, sâmbătă, 14 august 2021 și duminică, 15 august 2021, începând cu ora 13.00, vă așteptăm la o întâlnire muzicală cu soliștii și pianiștii noștri, într-un spațiu de cultură consacrat, care îmbină armonios toate artele.  Vineri le veți putea asculta pe sopranele Aurelia Florian, Valentina Mărgăraș, Mădălina Bourceanu și pe baritonul Valentin Marele, acompaniați la pian de Lioara Frățilă. Sâmbătă, vă veți bucura de un recital estival oferit de Asineta Răducan – mezzosoprană, Simona Manole – soprană, Liviu Iftene – tenor și de pianista Sena Ducariu. Soprana Maria Catrina, mezzosoprana Sonia Hazarian, baritonul Marian Rește și pianista Simona Patriche vă dau întâlnire la Galeriile Kron-Art duminică, 15 august.

Recitalurile vă vor oferi prilejul unor călătorii muzicale atractive și diverse, pornind de la operă, operetă, musical, lied-uri și ajungând la canțonete și piese din repertoriul românesc.

Intrarea este liberă în limita locurilor prevăzute de restricțiile în vigoare!

Sâmbătă, 14 august 2021, de la ora 19.00, Opera Brașov continuă stagiunea estivală a acestui an din Piața Sf. Ioan cu un titlu de operă foarte îndrăgit: „Elixirul dragostei” de Gaetano Donizetti, de data aceasta, prezentat în concert. Lucrare comică în două acte, având libretul scris de Felice Romani, după Eugène Scribe, pentru opera „Le Philtre” de Daniel-François Auber, aceasta a avut premiera pe 12 mai 1832 la „Teatro Cannobiana” din Milano și a fost un triumf.

Alături de Vincenzo Bellini și Gioacchino Rossini, Gaetano Donizetti a fost unul dintre compozitorii reprezentativi ai stilului bel canto. „Elixirul dragostei” este una dintre cele mai apreciate și cunoscute dintre toate operele lui Donizetti. Aceasta combină romantismul și comicul irezistibil cu o muzică extrem de  frumoasă, incluzând încântătoarea arie a lui Nemorino, „Una furtiva lagrima”.

Imaginați-vă că există un remediu care face ca persoana de care sunteți îndrăgostit(ă), să se îndrăgostească, la rândul ei, de dumneavoastră. Cu ajutorul elixirului miraculos, problema iubirii imposibile ar putea fi rezolvată pentru totdeauna. Iată ideea pe care Gaetano Donizetti a folosit-o în opera sa!

Acţiunea operei „Elixirul dragostei” se desfăşoară într-un sat italian, la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Nemorino, un localnic, este îndrăgostit de înstărita Adina, cea care deține și o fermă. Ea respinge declarațiile lui de iubire – dar, din fericire, șarlatanul Doctor Dulcamara are la îndemână „elixirul dragostei” care să-l ajute să câștige inima tinerei.

Adina pare să rămână imună la poțiunea lui Dulcamara (nimic mai magic decât vinul roșu) și este de acord să se căsătorească cu arogantul sergent Belcore. Din fericire, în ultimul moment, își dă seama că îl iubește pe Nemorino. Toți se bucură – Dulcamara mai ales, sărbătorind puterea dovedită a poțiunii sale.

Distribuția:

Nemorino: Ștefan von Korch (Cluj-Napoca)

Adina: Kolcsár Katalin (Cluj-Napoca)

Belcore: Adrian Mărcan

Giannetta: Sonia Hazarian

Dulcamara: Lorand Cristian

Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal. Regie scenă: Silvia Papadopoulos.

Cu „Elixirul dragostei” de G. Donizetti, în aceeași formulă de operă în  concert, dar și cu concertul vocal-simfonic „Missa Încoronării” de W.A. Mozart, Opera Brașov va participa, în perioada 20 – 22 august 2021, și la Festivalul „Virginia Zeani”, ce se va desfășura la Târgu Mureș.

Intrarea este liberă în limita locurilor prevăzute de restricțiile în vigoare!

Opera Brașov vă invită duminică, 15 august 2021, de la ora 18.00, la Cetatea Rupea, să participați la un nou eveniment muzical intitulat „Mozaic sonor la Cetate”, desfășurat între zidurile obiectivului istoric și turistic din județul Brașov. Recitalul va fi susținut de soliștii: Corina Klein și Daniel Vâlcoci, Cvartetul Bel-Art (Luminița Cucu – flaut, Constantin Condoiu – vioară, Mina Ciulică – violă, Adrian Pintea – contrabas) și pianista Lioara Frățilă. În programul acestei seri, veți putea audia piese celebre, cum ar fi „Love Me Tender”, Try to Remember”, „When I Fall in Love” sau canțonete: „Santa Lucia Luntana”. Cvartetul oferă un repertoriu tractiv, de la fragmente de muzică clasică: „Dans ungar nr. 5” de J. Brahms, „Habanera” din opera „Carmen” de G. Bizet sau „Vals” de D. Shostakovich și cântece care au făcut istorie: „Por una cabeza” de C. Gardel, „Cielito lindo” de S. Yradier sau „Et si tu n’existais pas” a lui Joe Dassin.

Participarea la recital este condiționată doar de achiziționarea unui bilet de vizitare a Cetății Rupea!

Informații se pot obține la telefon: 0268-419380.

Evenimente desfăşurate cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: