Artele vizuale cuceresc pentru a doua oară Brașovul

Aflată la ediția a II-a, ”BIENALA ALBASTRĂ- Bienala Internațională de Arte Vizuale – Brașov- 2021– Essentia” creează contextul cultural prin care creativitatea exprimată prin arta vizuală este stimulată la nivel local, zonal, național și internațional, promovând dialogul între arte prin intermediul expozițiilor, al schimbului de idei si de experiențe  între participanți, invitați, actanți culturali și publicul general.

Bienala Albastră este rodul colaborării cu aproape toate instituțiile de cultură, embleme ale orașului Brașov, a altor organizații, entități sau persoane, la inițiativa Asociației Culturale Artessentia, scopul proiectului fiind revalorizarea artelor vizuale contemporane, oportunitatea fructificării unor schimburi artistice și intelectuale și promovarea producției culturale naționale și internaționale.

În perioada 17 octombrie – 21 noiembrie, Bienala Albastră pune la dispoziția publicului 20 de galerii de artă și spații alternative din municipiul Brașov și zona metropolitană, un număr mai mult decât provocator în aceste vremuri, ținând cont de resurse și posibilități, dar devenind astfel primul  eveniment dedicat manifestărilor artistice din domeniul artelor vizuale din centrul României de o asemenea anvergură. Este impedios necesar ca în Brașov să acționăm pentru a scoate arta vizuală din conul de umbră în care actualmente se află.

Există două secțiuni : invitați cu expoziții personale și participanți selecționați. 16 artiști invitați din țară și din afară în proporție egală, chiar dacă în condițiile actuale ale pandemiei a fost destul de dificil acest lucru, aproape 400 de artiști vizuali selecționați aplicanți, două  expoziții de colecționar: una care se referă la 100 de ani de grafică românească și cealaltă care are ca subiect cartea rară cu gravură si ilustrații de Jacques Hérold vor bucura publicul brașovean si turiștii din zonă cu operele lor.  În expozițiile evenimentului, publicul va vizualiza și interacționa cu peste 1000 de opere de artă vizuală din medii variate: pictură, sculptură, grafică, artă textilă, ceramică, sticlă, metal, colaj, fotografie, video-art, instalație, experiment vizual, performance-art, happening, mapping, mixmedia,  multimedia etc. Încercăm sa creăm o platformă de desfășurare a valorilor culturale la cel mai înalt nivel ,dar si un laborator al artelor noi in care tinerii să se regăsească, astfel dorim să oferim un target al artelor actuale la nivel mondial.

 

ESSENTIA este tema în care se înscrie ediția a doua a Bienalei Albastre. Este o privire înlăuntrul lucrurilor cu adevărat fundamentale, spre filonul cel mai adânc al nostru ca existențe, o introspecție în noi înșine, o înțelegere profundă a noastră ca ființe sociale supuse la o asemenea restrângere a libertății  ca însingurarea din prezent, o necesitate a repunerii în drept a valorilor cu adevărat reale și universale, o întoarcere către origini și către substanța concentrată din lăuntrul nostru,  o căutare a tot ce este esențial, o reducere la ESENȚĂ .

Intenția noastră este ca această ediție a Bienalei să ofere un prilej de auto-cunoaștere și auto-descoperire tuturor participanților la actul artistic, indiferent de rolul lor. Am ales cuvântul latin nu doar pentru universalitatea sa, ci și pentru rădăcina sa semantică – verbul « esse »/ « essere » – a fi, cu toate extensiile și implicațiile sale, pentru că arta este oglinda ființei și a conștiinței noastre creative, fără de care însăși existența rămâne golită de semnificație. Noi definiții ale artei sunt propuse publicului, oglindind realitatea fenomenelor artistice ale epocii sau amendând definițiile anterioare, însă, dincolo de teorii și analize, ceea ce este esențial în artă rămâne energia creatoare

Deschiderea oficială a Bienalei Albastre va avea loc duminică, 17 octombrie, începând cu orele 16, la Galeria 9 din laterarul Teatrului ”Sică Alexandrescu” Brașov.

În perioada 17 octombrie – 22 octombrie vor fi vernisate expozițiile de autor și expozițiile din salonul participanților, conform programului care poate fi vizualizat în atașament.

Bienala Albastră – Bienala Internațională de Arte Vizuale Brașov 2021 – Essentia este organizată de Asociația Culturală Artessentia și este rodul colaborării acesteia cu alte organizații și instituții de cultură prestigioase din Brașov și bazată în principal pe implicarea actanților culturali locali și pe voluntariat. Proiectul este cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov și de Consiliul Județean Brașov.

Bienala de Arte Vizuale nu se limitează doar la mediul artistic plastic, ci abordează întreg segmentul cultural prin acțiuni de intervenție culturală conexe expozițiilor: concerte de muzică clasică, jazz și muzică electronică, reprezentații teatrale, dans contemporan, lecții deschise adresate elevilor, întâlniri de tipul meeting – artists între artiști vizuali, criti, mediul de afaceri cultural , public etc.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: