Aplicație de la Sibiu, premiată la Festivitatea Academiei DpIT 2020. Cine sunt elevii care au realizat-o

Cinci elevi de la Sibiu mentoraţi în compania Nagarro au fost distinși miercuri, 4 noiembrie 2020, cu Premiul Accenture România în cadrul Festivității Academiei Descoperă-ți pasiunea în IT din acest an.

Echipa câștigătoare se numește Code Brigade și este alcătuită din elevii sibieni Eșan Tudor-Constantin, Morar Iuliana Ștefania, Oprișiu Bogdan-Ioan, Suveică Noemi și Voina Ioan Rareș. Ei au fost mentorați de Sebastian Paul Şerban de la compania Nagarro. Pe parcursul celor șase luni ale proiectului din acest an, ei au realizat aplicația Secure Document Transfer (SDT). Concepută pentru a înlătura cu eficiență timpul pierdut, aceasta oferă posibilitatea de a evita așteptările în fața cabinetelor necesare primirii adeverinței medicale sau de a vă ridica cazierul fără drumul până la poliție. Procesul de utilizare este intuitiv: vă faceți un cont, iar de aici tot ce mai este de făcut e să căutați documentul dorit, să scrieți informațiile și/sau să încărcați documentele cerute. Apăsați „trimite” iar în câteva zile primiți documentul, fără să fi depus cel mai mic efort.

 

Iată un promo video al aplicației:

 

https://www.youtube.com/watch?v=PU0qiKWklu4&feature=youtu.be

 

Ziua de miercuri, 4 noiembrie 2020, a fost despre premierea creativităţii şi a inovaţiei tinerilor! Festivitatea de premiere, eveniment public organizat online, a încheiat ediţia cu numărul șase a #AcademieiDpIT şi le-a adus pasionaților de IT ocazia de a fi alături de cei 100 de liceeni transilvăneni care au dezvoltat în ultimele șase luni ideile pe care le veți vedea transformând 2021 într-o lume mai sigură, mai eficientă și mai „smart”.

 

„Experiența acestei ediții ne arată încă o dată că trebuie să susținem inovația în perioada de criză.  Nu o putem pune în „așteptare”, pentru că își pierde vitalitatea, iar la  ieșirea din criză avem nevoie tocmai de creativitatea tinerilor. Pot spune, de asemenea, că Ediția 6.0 confirmă și prin faptul că elevii au avut de rezolvat probleme importante și actuale cum ar fi medicina și siguranța”, declară Liliana Ștefan-Cazacu, președinte al Asociației DpIT.

 

Alte premii au fost acordate după cum urmează:

Premii Fortech:

  1. Echipa bihoreană StarCoders (Chiș Corina-Maria, Cuc Vladimir, Higyed Erik, Marian Daria-Georgiana, Sasu Daniel-Vlad și Tomoioagă Dragoș-Andrei) mentorată de Daniel Bran de la Fortech, pentru aplicaţia Ding. Aplicația și dispozitivul Ding au fost create cu scopul de a reduce numărul de accidente din trafic, prin avertizarea șoferilor – care au descărcată aplicația – cu un semnal audio în cazul unui accident iminent cu purtătorul dispozitivului (biciclist, motociclist, trotinetist etc).
  2. Echipa Devs (Raul Cotar, Bulat Jaclina-Iana, Morar Vlad, Cotoi Rareș-Andrei, Șchiop Paul și Șchiop Bogdan) mentorată de Andreea Sandu şi Lucian Andrei de la NTT DATA România, pentru aplicaţia Skeen are la bază o inteligenţă artificială antrenată, aceasta folosește, pe lângă poze proprii, un set de date implementat de către Harvard. Pornind de la scenariul unei simple pete pe piele sau al unei lovituri, aplicaţia îţi permite să încarci o poză cu zona afectată și ea aduce un diagnostic instant bazat pe AI. De asemenea, ca dublu sistem de siguranţă, poza poate fi trimisă şi unui doctor, tot prin intermediul aplicaţiei, acesta răspunzând pacientului prin email.
  3. Echipa Navem (Abdallah Laith, Hanțig Lorena-Maria, Ignat Alex Matei, Ion Dragoș Alexandru, Ordean Mihnea și Văduva Mara-Alexandra) mentorată de Agota Radoi Riger de la Fortech, pentru aplicaţia Rayvion.
    Deși arată ca o simplă cutie de metal, mecanismele din interiorul Rayvion te vor surprinde. Prevăzută cu lumină UVC și un sistem de siguranță compact, Rayvion te ajută să îți păstrezi obiectele folosite zilnic fără viruși şi bacterii, având scopul final de a te ajuta pe tine să rămâi sănătos. Pentru o experiență completă, aplicația de mobil care ține evidența timpului de folosire a obiectelor, îți trimite notificări cu privire la timpul optim de dezinfectare, precum și alte detalii despre UVC, bacterii și instrucțiuni despre cutie.

 Premii NetMatch
1) Echipa KiKoTeam (Borca Maria-Georgiana, Buiga Elena, Curuțiu-Mereșan David, Drăgan Ștefan și Rus Dana-Bendiș-Hera) mentorată de Mădălina Lupu de la Fortech, pentru aplicaţia Byte-School.
Byte-School este o platformă de învățare online care facilitează accesul la educație al copiilor bolnavi. Prin intermediul jocului, avatarelor și al culorilor, aplicația își propune să ușureze procesul de învățare al tuturor elevilor. Cu ajutorul macaroanelor, adulții de mâine vor învăța cum să își gestioneze veniturile primite sau câștigate prin muncă.

2) Echipa Ignis (Cîmpean Lavinia, Munteanu Robert, Pop Antonio-Mihai, Rad Estera-Ariana, Stan Vlad-Ștefan) mentorată de Robert Stein de la Accenture România, pentru aplicaţia FastJobs. Aceasta a fost creată din dorința de a oferi o sursă de venit oricui, inclusiv persoanelor cu dizabilități, prin prestarea de servicii. Utilizatorii au posibilitatea de a încărca anunțuri în care cer sau oferă servicii, precum tunsul ierbii sau plimbatul câinelui, în schimbul unei sume de bani. Indiferent dacă ai nevoie de un venit suplimentar sau de cineva care să te ajute cu diverse sarcini, Fast Jobs este soluția rapidă și eficientă din comunitatea ta.

 

Premiul Bosch România
Echipei braşovene The localhosts (Andone Alexandru, Catrina Mirela-Magdalena, Catrina Sorana-Aurelia, Istrătescu Vlad-George, Năvădaru Călin-Nicolae și Rădulescu Andrei-Vlad) mentorată de Alina Bolindu de la Fortech, pentru aplicaţia Bac Advantage Compiler(BAC). Aceasta îți oferă posibilitatea să îți verifici codul scris de mână foarte eficient. Fie că te pregătești pentru proba de Informatică de la BAC sau verifici codul scris în clasă, B.A.C. îți oferă codul transcris și compilat în doar câteva secunde!

Premiul Nagarro
Echipa DevClass (Biro Edmond, Kentsch Karina-Ioana, Moga Riana-Ruxandra, Pop Rareș-Andrei, Sahleanu Victor și Sas Alexandru), mentorată de Ruxandra Cioban de la Accenture România, pentru aplicaţia Node. Aceasta îți face planificarea ieșirilor mai ușoară. Singurul pas necesar este să îți creezi un cont, iar aplicația va genera evenimente din jurul tău și îți va oferi posibilitatea de a crea propriile ”meetinguri” cu prietenii tăi. Astfel, noi vă ajutăm să comunicați mai ușor cu prietenii noi sau cei vechi.

 

Titlul ”Șeful de promoție Academia DpIT 2020”, însoțit de un premiu în valoare de 300 lei a fost acordat elevului David Alexandru Pescariu din echipa Entropy de la Liceul Teoretic “Lucian Blaga” Cluj-Napoca, care a absolvit Academia DpIT 2020 cu nivelul de competență Experimentat obținând cel mai mare punctaj (96,51 de puncte).

 

De asemenea, Premiul I, în valoare de 3.600 lei, a fost câștigat de echipa clujeană GetOverIT (Biriș Radu-Ionuț, Bucur Andreea-Camelia, Buda Cornel-Iustin, Dan Alexandru, Nemeș Teodora şi Prodan Radu-Matei), mentorată la Bosch România de Sorin Ionuţ Băjenaru, pentru aplicația CyclinGo. Proiectul are un format dual, fiind format dintr-o componentă hardware și o aplicație mobile. Partea de hardware este reprezentată de un sistem de semnalizare inteligent pentru bicicliști sub forma unei veste cu led-uri, iar din aplicație, aceasta poate fi personalizată și folosită ca o platformă de promovare a brandurilor care doresc să-și afișeze logo-urile în trafic.

 

https://www.youtube.com/watch?v=b4uC4AZ-53U&feature=youtu.be

 

Premiul II, în valoare de 3.000 lei, a fost câștigat de clujenii din echipa Entropy (Bolboacă Andra Maria, Cuibus Dorin Iosif, Gabor Ioana, Pescariu David Alexandru, Pop Ana Maria și Popa Raul Mihai) mentorată la Bosch România de George Mois şi Vlad Stroian, pentru aplicaţia Safe Signal. Aplicația și brățara Safe Signal sunt concepute să îmbunătățească siguranța personală în orașe. Brățara are două butoane, iar în momentul în care sunt apăsate simultan, aplicația trimite un SMS cu locația ta contactelor preselectate și autorităților. De asemenea, în aplicație există o hartă cu markeri unde au apăsat alți utilizatori butoanele de pe brățară.

 

https://www.youtube.com/watch?v=tMle_Yl6LoU&feature=youtu.be

 

Premiul III, în valoare de 2.900 lei, a revenit echipei intElligence (Chereș Andreea, Cotar Cristian, Duduța Bogdan-Octavian, Gânscă Tudor, Pop Mara-Eleonora, Trânc Naomi-Alexandra) mentorată de Erik Zsurzsan de la compania Fortech, pentru aplicaţia Safe Forest. Scopul acesteia este prevenirea defrișărilor, vânătorii ilegale și a incendiilor forestiere. Aceasta constă în mai multe dispozitive amplasate în pădure dotate cu un microfon și un senzor de gaz care recunosc zgomotul de drujbă, pușcă și fumul cu ajutorul unui algoritm de inteligență artificială. Informațiile sunt transmise aplicației mobile prin intermediul unui server.

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: