APEL al parlamentarilor PSD Brașov. Sănătatea brașovenilor nu trebuie să fie subiect de dispută politică

În atenția tuturor parlamentarilor brașoveni,
În atenția Președintelui Consiliului Județean Brașov,
În atenția Primarului Municipiului Brașov,
În atenția Asociației Noului Spital al Brașovului ANSB
Stimați colegi,
Se împlinesc trei ani de când brașovenii ne-au acordat încrederea pentru a duce la îndeplinire obiectivele locale, de interes pentru oameni.
Frământările politice nu înseamnă nimic pentru brașoveni. Oamenii vor de la noi să arătăm că în ciuda diferențelor putem găsi înțelegerea și maturitatea de a lupta împreună pentru ce este cu adevărat important, așa cum noi ne-am străduit să facem în ultimii trei ani.
Apelul nostru către toți liderii politici din județul Brașov este de a sprijini împreună obiectivele din Sănătate, domeniu de interes major pentru toți brașovenii.
Când am lucrat împreună am reușit ca într-un timp record să inițiem o lege, care ulterior a fost adoptată, prin care să fie transferat Primăriei Brașov terenul viitorului Spital Regional.
Am continuat să sprijinim acest obiectiv, prin măsurile luate în ultimii doi ani, ultimele dintre ele fiind semnarea acordului cu BERD pentru realizarea studiului de fezabilitate și negocierea informală cu Comisia Europeană pentru cofinanțare, în exercițiul bugetar 2021-2027.
Astăzi, Sănătatea în județul Brașov are nevoie de consens la nivel local. Dacă acționăm împreună, ca o singură voce, putem să transformăm în realitate construcția Spitalului Regional.
Trebuie să cerem Ministerului Sănătății, actualului Guvern, reintroducerea de urgență în dezbatere publică a Ordinului de Ministru, realizat de fostul ministru PSD al Sănătății, Sorina Pintea, care stabilea arondarea județelor Covasna și Harghita la viitorul Spital.
Acest Ordin al Ministerului Sănătății este indispensabil pentru elaborarea studiului de fezabilitate realizat de firmele angajate de BERD.
E nevoie de continuitate și asumare, dincolo de culoarea politică, din care să reiasă că Guvernul României, oricare ar fi acesta, susține construirea unui Spital Regional la Brașov.
În speranța unui răspuns favorabil brașovenilor, noi, echipa parlamentarilor PSD Brașov, vă stăm la dispoziție pentru dialog și stabilirea direcțiilor comune de acțiune pentru Sănătatea județului nostru.

Marius Dunca, Senator PSD
Florin Orțan, Senator PSD
Roxana Mînzatu, Deputat PSD
Viorel Chiriac, Deputat PSD

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: