Aparat de ventilare portabil și un defibrilator donate Spitalul Municipal Făgăraș (FOTO)

Spitalul Municipal Făgăraș a primit, astăzi, o parte din echipamentul medical donat de Fundația Comunitară Țara Făgărașului. Un aparat de ventilare portabil și un defibrilator portabil, în valoare de 42.137,23 de lei, au intrat în dotarea Compartimentului de Primiri Urgențe.

”Cele două aparate medicale au fost achiziționate de către organizație din fondurile strânse cu ajutorul cetățenilor, parohiilor și companiilor care au donat în cadrul campaniei „Împreună pentru sănătate”.

În ultima lună, fundația a mai livrat către Spitalul „Dr. Aurel Tulbure”:
– 4.500 de măști FFP2
– 250 combinezoane impermeabile
– 100 L dezinfectant pentru suprafețe
– 48 L dezinfectant chirurgical
– 20 combinezoane – microstația de Ambulanță Făgăraș.

Tot în ultimele 30 de zile, a mai donat:
– 750 măști chirurgicale SMURD Făgăraș
– 40 viziere pentru personalul Direcției de Asistență Socială
– 48 de viziere pentru medicii de familie.

De asemenea, până în 14 aprilie, au mai fost livrate echipamente pentru protecția personalului medical și materiale sanitare:
– 285 de combinezoane
– 150 de cutii cu mănuși
– 40 de litri de săpun dezinfectant
– 100 litri de dezinfectant, biocid, pentru suprafețe
– 100 de cutii cu acoperitori pentru încălțăminte
– 50 de cutii cu acoperitori pentru cizme.

Mai mult, au fost comandate și urmează să ajungă la Făgăraș:
– 1 butelie din oțel pentru oxigen medicinal, 5L
– 2 aparate de ventilare
– 180 combinezoane
– 300 L dezinfectant
– măști FFP3.

În numele conducerii spitalului, mulțumim întregii echipe a Fundației Comunitare Țara Făgărașului, dar și tuturor celor care s-au implicat și au donat pentru dotarea unității” , se arată într-o postare pe site-ul Primăriei Făgăraș.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: