Antreprenoriatul învățat de pe băncile școlii de către elevii brașoveni (FOTO)

Elevii clasei a III-a de la Școala Gimnazială nr. 1 din Brașov au fost inițiați în antreprenoriat de către Nicoleta Munteanu, fondatoarea programului de educație antreprenorială pentru copii Kids in Business și Vicepreședinte CONAF.

Prin semnarea Acodului de Parteneriat „Pact pentru educația antreprenorială” în luna decembrie a anului 2019, proiect inițiat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), împreună cu Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF și Federația Patronală Petrol și Gaze – FPPG, orele de educație antreprenorială vor fi introduse, optional, la gimnaziu și liceu.
Deși pactul vizează introducerea orelor de educație antreprenorială în special la gimnaziu și liceu, începând cu semestrul al doilea al anului 2020 Nicoleta Munteanu pilotează programul de educație antrenorială Kids in Business la școala primară, atât în cadrul școlilor private, cât și de stat.
Astăzi am fost foarte plăcut impresionată de entuziasmul manifestat de elevii clasei a III-a care au demostrat că știu ce-și doresc de la viață, și-au conștientizat talentele, pasiunile și activitățile care îi fac fericiti, dar și cum pot transforma toate aceste visuri în mici business-uri care să le aducă încredere în propriile forțe, bani și de ce nu, chiar faimă. Toți copiii așteaptă cu nerăbdare Târgul Kids in Business la Brașov”, a spus Nicoleta Munteanu, fondatoarea programului de educație antreprenorială pentru copii Kids in Business și Vicepreședinte CONAF.

Scopul programului Kids in Business este de a fi implementat în fiecare școală, la fiecare nivel de educație, formând astfel un ecosistem al educației antreprenoriale. În acest sens, prin intermediul programul Kids in Business, antreprenorii, modele de succes naționale sunt încurajați și învățați să predea, mărind astfel creșterea numărului de educatori antreprenoriali care să devină mentori pentru elevi. Consider că toate acțiunile care privesc educația antreprenorială ar trebui coagulate în proiecte și programe în care să fie implicate atât mediul academic, cât și mediul de afaceri, inclusiv comunitatea ONG-urilor și a Fundațiilor pentru a veni în sprijinul profesorilor, școlilor, elevilor și a tuturor factorilor de dezvolatre în societate.
Antreprenoriatul dezvoltă competențe precum creativitatea, spiritul de inițiativă capacitatea de a gândi liber, de a inova, de a fi fexibili, de a gestiona un proiect, de a cântări rezultatele obținute și nu în ultimul rând capacitatea de asumare a eșecului. Toate aceste competențe dobândite printr-un program de educație antreprenorială te ajută pe tot parcursul vieții, indiferent dacă meseria aleasă.

Neînțelegerea regulilor de business ca rezultat al lipsei de educație antreprenorială este principalul motiv pentru care multe companii eșuează în primii trei ani de activitate. Din acest motiv, introducerea educației antreprenoriale în învățământul primar, gimnazial și liceu ar trebui să devină o prioritate pentru noi toți deoarece programele antreprenoriale sunt cele care oferă posibilitatea de a conecta sistemele de învățământ cu economia locală prin participarea voluntară a antreprenorilor reali, evitând astfel producerea decalajului dintre teorie și practică.

Pentru că inovația stă la baza conceptului Kids in Business, inițierea copiilor în mediul de afaceri de la o vârstă fragedă le va oferi abilitățile necesare pentru gestionarea propriilor finanțe pe tot parcursul vieții. Kids in Business vizează concepte de afaceri simple și se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani. Scopul programului este de a dezvolta un set de abilități și aptitudini antreprenoriale, creativitatea, spiritul de inițiativă, creșterea încrederii în sine, curajul de a prezenta propriile idei de afaceri, abilitatea de a lucra atât individual, cât și în echipă, identificarea unui sistem de valori care promovează excelența, precum și de a antrena capacitatea copiilor de a accepta un potențial eșec, de a înțelege unde s-a produs vreo eroare și de a o lua de la capăt, cu lecția învățată și încredere. Copiii vor învăța că oricine poate deveni antreprenor, indiferent de vârstă și studii, dacă are curajul să pună în practică o idee și să își asume riscul de eșec.

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: