Analiză Moneycorp: Focus pe moneda națională. Ce se întâmplă cu leul în 2020

Cursul euro ar putea ajunge la 4,85 lei în semestrul II
2020 se anunță a fi un an plin de provocări pentru moneda națională, în
ton cu incertitudinile legate de evoluția economică a României. Cursul
de schimb euro/leu, unul dintre indicatorii extrem de sensibili ai
dinamicii business-ului, ar putea depăși nivelul de 4,81 lei/euro în
semestrul I și de 4,85 lei/euro în a doua parte a anului, în ton cu
dinamica evoluției economice interne și a situației internationale,
afirmă experții de la Moneycorp România, într-o analiză privind
perspectivele monedei naționale în 2020.
Moneda națională a atins săptămână trecută un nou minim istoric, fiind
cotat oficial de către Banca Națională la peste 4.78 lei/euro, iar
perspectivele finalului de an tind să urmeze aceeași traiectorie
negativă. Importurile semnificative realizate în acest an, de 63,8
miliarde de euro (în creștere cu 5,1% la nivelul primelor nouă luni), în
ton cu dinamica consumului vor continua în perspectiva sezonului rece
și, mai ales, a sărbătorilor de sfârșit de an.
,,Pentru moneda națională, această tendință generează un plus de
presiune si volatilitate, mai ales că, la nivel macro, economia
românească trece printr-o perioadă plină de provocări – de la scăderea
producției (-2,1% în primele 9 luni) până la depășirea deficitului
bugetar asumat (2,62% la 9 luni, cu cu 60,5% mai mare faţă de cel din
aceeași perioadă a anului trecut).  Din păcate, aceste creșteri ale
cursului sunt transferate parțial către consumatorul final, iar
suplimentar pun și presiune pe marjele de profitabilitate ale
companiilor, într-un mediu economic foarte competitiv ’’, afirmă Cosmin
Bucur, Managing Director Moneycorp România.
Potrivit experților, România se află într-o zonă de sensibilitate
accentuată, mai ales că trece și printr-o perioadă plină de provocări pe
scena publică (schimbare de guvern, alegeri prezidențiale etc.)
,,Datele negative privind evoluția economică  – încasări bugetare sub
nivelul programat ( minus 21 mld.lei la 9 luni), accentuarea deficitului
bugetar, prognozat să treacă de nivelul de 3% din PIB la finele anului,
creșterea datoriei publice cu 9,131 miliarde euro, în primele 8 luni, la
108,972 miliarde euro – și absența unor prognoze oficiale privind
perspectivele din 2020, au generat în spațiul public un plus de
impredictibilitate, într-o perioadă în care companiile își definitivează
bugetele pentru anul următor. Această perspectivă incoerentă a generat
un plus de presiune pe cursul de schimb, astfel că leul, începând cu
luna octombrie, a avut o traiectorie opusă (curs de peste 4,77 lei/euro,
depreciere de 0.5%) față de cea a altor monede din regiune (forint – o
apreciere de 2% în raport cu euro sau zlotul polonez – o apreciere de
>3%,)’’, arată analiza Moneycorp.
Dinamica evoluției cursului de schimb al monedei naționale ține și de
provocările din piețele externe.
,,Perechea valutară EURO/RON este una de tip “managed floating”, fiind
supravegheată atent de BNR datorită faptului că avem o economie
euroizată, iar cursul de schimb reprezintă un aspect semnificativ în
desfășurarea activităților comerciale. USD/RON, pe de altă parte este
una  de tip “free floating”, evoluția acesteia fiind influențată de două
componente majore: cererea și oferta locală și evolutia dolarului în
raport cu euro la nivel global (dolarul s-a apreciat în raport cu euro
în ultimele 52 săptămâni cu mai mult de 7%).  Acestea sunt motivele
fundamentale pentru care, în ultimele 12 luni, leul s-a depreciat cu tot
7% în raport cu USD’’, explică Claudiu Ghebaru, Senior Dealer Moneycorp
România.

CE SE ÎNTÂMPLĂ CU LEUL ÎN 2020
Analiștii de la Moneycorp spun că dinamica evoluției monedei naționale
în 2020 trebuie pusă în legătură directă cu evoluția economică a
României dar mai ales cu provocările la nivel internațional, care,
potrivit estimărilor, tind să se accentueze.
,,Creșterea economiei Statelor Unite rămâne in continuare cea mai mare
din grupul G10, fapt ce susține aprecierea dolarului, în contextul în
care dolarul beneficiază într-un mod istoric de tensiunile politice
globale, datorită statutului de “safe heaven” ( 2.4% SUA vs 0.4
Germania). În paralel, situația din Uniunea Europeană continuă să se
deterioreze, cu o Germanie pe post de locomotivă ce a ratat recensiunea
la limită ( 0.1% creștere în Q3 2019). În timp ce întreaga zonă Euro are
probleme cu inflația foarte scăzută, în Statele Unite aceasta a depășit
așteptările de 3 ori consecutiv, fapt ce susține aprecierea dolarului în
raport cu euro, deci implicit și cu leul. În plus, dobânda de politica
monetară din SUA ( 1,75%) rămâne cu mult peste toate celelalte țări din
G10 ( 0% in zona Euro). Dobânzile ridicate sunt atractive, atrag capital
străin investițional, iar acestea susțin cererea de moneda americană.
Astfel că este foarte probabil ca, în 2020, economia globală să-și
urmeze evoluția deja trasată în acest an, în acest caz un nivel maxim de
4.50-4.55 putând fi atins cu ușurință’’, afirmă Claudiu Ghebaru.
Potrivit experților, dincolo de perspectivele evoluției economiei
globale din 2020, de impactul problemelor din Germania, Franța și
Italia, principalii parteneri comerciali ai României, o componentă
esențială în dinamica evoluției monedei naționale o va reprezenta
situația economică internă.
,,Pe plan intern, perspectiva generală creionează o dinamică economică
sub nivelul din 2019, conform prognozelor Comisiei Europene: o
incetinire a cresterii Produsului Intern Brut cu 13%, de la 4.1% la
3.6%, un deficit al balantei de plati in crestere cu 4%, pana la -5.3% 
din PIB  si un deficit public aproape de 4%. După un an plin de
provocări, mai ales în zona de fiscalitate, investitorii se află într-o
zonă de expectativă, așteptând să vadă, de exemplu, care sunt
perspectivele bugetare pentru 2020, datele fundamentale luate în calcul,
cum va arăta cadrul fiscal din anul viitor. Este nevoie, fără îndoială,
de măsuri concrete de susținere a investițiilor în România, a producției
și exporturilor, de măsuri legislative, de predictibilitate’’, spune
Cosmin Bucur, Managing Director Moneycorp România.
În opinia analiștilor, în actualul context, previziunile privind cursul
valutar tind către un curs mediu de 4,81-4,83 lei/euro în S1 (primele
șase luni din 2020) și de 4,84-4,86 lei pentru un euro în a doua
jumătate a anului.
CUM  EVIȚI RISCUL VALUTAR
Pentru companii, previziunile privind inflația și cursul valutar au o
importanță majoră în definirea activităților economice din 2020.
Deprecierea semnificativă a leului din aceste zile, la minimul istoric
absolut, crează probleme în cascadă pe lanțurile economice, cu
consecințe semnificative în atingerea target-urilor de profitabilitate.
Analiștii de la Moneycorp spun că presiunea pe marja de profitabilitate,
cauzata de volatilitatea cursului valutar poate fi evitată prin
folosirea de către companii a unor produse si strategii de hedging.
‘’Componenta de schimb valutar, impreună cu comisioanele pentru plățile
internaționale pot costa scump o companie. Optimizarea acestor costuri,
prin folosirea unor strategii de hedging adaptate individual fiecărui
business, ar trebui să fie în prim-plan’’, spune Claudiu Ghebaru.
Prezentă din 2016 în România, Moneycorp este cea mai mare institutie de
plati din Europa. Compania a câștigat, în acest an, premiul Best Money
Service Provider în cadrul ceremoniei anuale World Banking Awards din
Londra. În România, Moneycorp lucrează cu peste 600 de companii
Corporate si IMM-uri, din domenii diverse precum IT&C, Asigurări,
Echipamente Industriale, FMGC sau Turism.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: