Analiză Frames: România, încotro? De ce nu vorbesc candidații la prezidențiale despre economie

Dincolo de  creșterea economică din ultimii ani, România este mai
vulnerabilă ca oricând în fața unei potențiale crize, cu dezechilibre
majore și fără niciun fel de măsuri de protecție, afirmă experții de la
compania de consultanță Frames și Agenția de consultanță pentru
dezvoltarea afacerilor (ACDA). ,,De ce nu vorbesc candidații la
prezidențiale despre economie?’’, se întreabă aceștia, într-o
radiografie privind evoluția macroeconomică a României din ultimii ani
și perspectivele business-ului în intervalul 2019-2022.

Sezonul electoral 2019-2020 a debutat fără niciun fel de discuție despre
soarta economiei, despre strategia și bugetul pe 2020, într-o perioadă
în care, la nivel internațional, provocările și temerile investitorilor
au atins un nivel ridicat.

Măsurile protecționiste luate de SUA și China, Brexit-ul, problemele
economice din Germania – principalul nostru partener comercial, 
încetinirea ritmului de creștere al comerțului mondial, provocările din
piața resurselor și cea valutară, opiniile investitorilor – toate
reprezintă semnalele unei potențiale crize economice.

În fața acestor perspective nefavorabile, România se prezintă mai rău ca
la precedenta criză, din 2010, cu o economie bazată în principal pe
consum, cu dezechilibre majore, cu o datorie externă care crește
fulminant, cu firme slab capitalizate și cu un cadru economic lipsit de
atractivitate pentru investitorii interesați de business-uri de tip
greenfield, cu dezvoltare pe orizontală.

În plus, România are o rată de absorbţie a fondurilor UE de 32% în
actuala perioadă de programare 2014-2020, ceea ce situează ţara noastră
sub media europeană.

Potrivit analiștilor, anul electoral 2020 ar  putea aduce o accentuare a
dezechilibrelor macro-economice.

,,Creșterea salariilor și a pensiilor peste limitele bugetare,
împrumuturile fără limite ale statului, distribuirea discreționară a
fondurilor în perspectiva alegerilor locale & parlamentare, focusul pe
măsurile cu caracter electoral, toate acestea reprezintă măsuri care,
dacă vor fi puse în practică, vor accentua și mai mult deficitele
statului român, iar efectele se vor resimți în toată economia, și așa
extrem de fragilă. O depreciere semnificativă a leului în următoarele
luni, însoțită de o scumpire a resurselor, mărfurilor și serviciilor,
creșterea inflației – sunt elemente care vor accentua și mai mult
dezechilibrele economice. Accentuarea blocajului financiar, limitarea
accesului la finanțare, închiderea afacerilor și disponibilizările de
personal vor fi în prim-plan. Pentru investitorii străini, România va
continua să fie o țară nefrecventabilă’’, arată analiza.

Experții susțin că, în aceste condiții, dezbaterea economică,
identificarea unor soluții viabile pentru susținerea business-ului
trebuie să se afle în prim-plan. Iar primul pas trebuie făcut de acum,
de la alegerile prezidențiale.

,,Dincolo de justiție, de probleme de corupție, de zgomotul politic
electoral, de interesele partidelor, așteptăm să vedem care sunt
planurile economice ale prezindențiabililor. Indiferent cine va merge la
Cotroceni este necesar să vină cu o viziune concretă privind economia,
să ofere soluții pentru eliminarea dezechilibrelor și pentru susținerea
mediului de afaceri’’, afirmă Adrian Negrescu, managerul companiei de
consultanță Frames.

,,Se împlinesc 30 de ani de capitalism în România și țara noastră
continuă să aibă o economie vulnerabilă, bazată pe consum, slab
capitalizată, cu un Cod Fiscal care se schimbă mai ceva ca prognozele
meteo. Este de datoria politicienilor să vină cu soluții care să pună
economia pe făgașul normal, să ofere cadrul investițional propice
atragerii de investitori.’’, afirmă acesta.

ROMÂNIA, ÎNCOTRO?

Toate semnalele economice din ultima perioadă, inclusiv cele privind
evoluția PIB, indică faptul că economia începe să piardă din turație.
,,Din economie vin semnale îngrijorătoare. Printre altele, inflaţia în
România este de trei ori mai mare decât media europeană, producția
industrială este în scădere față de anul precedent, iar datoria externă
a României a crescut în primele 6 luni cu 9,26%, la 103 miliarde de
euro, deficitul de cont curent ajungând la 5,135 miliarde de euro, de la
începutul anului, în creştere cu 38,15%’’, se arată în analiză.

Statul a pus gaz pe foc în această situație, cu majorarea salariilor și
pensiilor într-un ritm nesustenabil. În ultimii patru ani, de exemplu,
cheltuielile cu salariile s-au dublat, de la 25,1 miliarde lei, în 2015,
la 50,9 miliarde lei în prezent.

,,Cheltuielile de personal, cu salariile bugetare, au crescut cu 23%,
față de anul trecut, cele cu bunurile și serviciile au urcat cu 13%, iar
cele cu asistența socială, în principal cele cu pensiile, au avansat cu
11%. Astfel am ajuns la un deficit bugetar de aproximativ 20 de miliarde
în condițiile în care, la nivelul întregului an nu ar trebui să
depășească 30 de miliarde. În esență, statul cheltuie mai mult decât
încasează din taxe și impozite și, pentru a avea bani, se împrumută cu
un ritm mai accelerat ca oricând’’, arată analiza Frames & ACDA.

CE TREBUIE FĂCUT ÎN ECONOMIE?

Potrivit experților,  sunt câteva măsuri esențiale care ar trebui puse
în practică în cel mai scurt termen: reducerea și eficientizarea
aparatului de stat, investiții majore în infrastructură, cu impact
economic major – drumuri, cale ferată, transport naval și aerian, un
cadru fiscal predictibil, o legislație stabilă, programe sectoriale care
să incurajeze inițiativa privată, sectorul IMM-urilor.

România se află, în prezent, pe ultimul loc la nivel european în ceea ce
priveşte numărul de companii la mia de locuitori – 29, faţă de 57 media
din UE. Valoarea adăugată generată de IMM-urile din România este de
51,3%, al treilea cel mai scăzut nivel din UE.

Potrivit analiștilor, în ceea ce privește programele de stimulare a
capitalului autohton, ar trebui să ne inspirăm din exemplul Poloniei. O
țară cu o strategie care pune accentul pe dezvoltarea
antreprenoriatului, stimulând inteligent evoluția IMM-urilor. Polonia
are și un Minister al Antreprenoriatului și Inovației și multe programe
și măsuri fiscale de stimulare a dezvoltării IMM-urilor.

,,Drept dovadă, Polonia are peste 1200 de companii prezente în România.
Unele ocupa cote de piață importante, pe care antreprenorii români nu au
reușit să le păstreze. În sens invers, doar 28 de companii românești
sunt prezente în Polonia. În timp ce polonezii au peste 1200 de firme cu
filiale în alte țări, România are în jur de 300’’, se spune în analiză.

,,Într-o economie fragilă, cum este cea românească, cu peste 90% din
business-uri slab capitalizate, dezvoltarea unor mecanisme de susținere
a antreprenoriatului este esențială. Programul Start-up Nation are un
rol bun, dar un impact prea mic, este prea coercitiv și prea puțin
focusat pe inovație, singurul element care poate aduce în timp un plus
de competitivitate României. Să luăm exemplu Germania, unde 95% din PIB
este generat de sectorul IMM’’, afirmă Cristian Lungu, directorul
Agenției de Consultanță pentru Dezvoltarea Afacerilor, ACDA.
Economia mondială trece la nivelul următor, la Industry 4.0, la roboți,
computere cuantice, IOT și digitalizare masivă.  Experții spun că, din
această perspectivă, trebuie să urmăm exemplul Israelului sau al
Estoniei, țări care au înțeles că tehnologia joacă un rol determinant în
economie și în administrație.

Analiștii spun că statul trebuie să ducă relația cu antreprenorii, cu
contribuabilii, la un nivel optim, rapid, similar interacțiunii cu o
aplicație de smartphone.

,,Accesul trebuie să fie extrem de simplu, intuitiv. Taxele, impozitele,
aprobările de cereri, eliberările de documente, înființările de firme,
avizele etc., toate trebuie să treacă într-un unic punct de acces,
online sau fizic, dacă ne dorim o Românie performantă în viitor’’, spune
Cristian Lungu.

,,Campania electorală pentru prezidențiale trebuie să fie primul pas
către o armonizare a deciziei politice cu așteptările economiei, să
creeze platforma
necesară pentru identificarea și punerea în practică a măsurilor
necesare dezvoltării economiei românești, mai ales a celor
investiționale și fiscale, o asumare a rolului pozitiv, stimulativ pe
care statul trebuie să îl joace în economie’’, arată concluziile
analizei.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: