Ana Predescu: Actualul guvern sacrifică educația copiilor noștri, în timp ce asistăm în continuare la o explozie a cazurilor

Semnal de alarmă tras de Ana Predescu, candidat PSD la Camera Deputaților.
Deși din ce în ce mai multe școli au fost închise, epidemia se extinde galopant. Educația copiilor este grav afectată, iar viitorul profesional al acestei generații este pus sub semnul întrebării.
După o criză sanitară, urmată de una în plan economic, asistăm acum și la distrugerea actului educațional. Testarea rapidă a copiilor și a profesorilor, acolo unde există suspiciuni sau contaminați, va pune punct crizei din unitățile de învățământ.

”Ca mamă a doi copii și fost cadru didactic, văd cum efectele proastei gestionări a unei crize naționale, se răsfrâng, în mod direct, asupra familiilor noastre. Vorbim de o generație de sacrificiu. Restricționarea accesului la educație a copiilor va crea premisele unei generații ratate din punct de vedere educațional. Protocolul de închidere generalizată a școlilor, aplicat de guvernul Orban, este o aberație. Ce se va întâmpla cu viitorul acestor copii? Ce se întâmplă cu părinții nevoiți să stea acasă, neavând cu cine să lase copiii? Chiar și ministrul de resort a recunoscut că numărul infectărilor continuă să crească accelerat, fără nicio legătură cu școlile. Avem și exemplul altor țări europene. În Franța, Italia, Germania, Irlanda, în pofida restricțiilor dure, impuse ca urmare a extinderii epidemiei, școlile continuă să fie deschise. De cealaltă parte, România este una dintre puținele țări din Europa care închide școlile. Și, să nu uităm că, din păcate, țara noastră nu se poate compara cu alte state când vine vorba de realizarea cursurilor online. În România sunt peste 2000 de școli fără internet și peste 800.000 de elevi nu au acces la un dispozitiv conectat la internet.școala online este în continuare o utopie pentru elevii din mediul rural din România. Conform unui studiu al World Vision România, 40% dintre copiii din mediul rural nu au participat la școala online în prima perioadă a pandemiei. Vorbim deci, de o încălcare a dreptului la educație al celor care nu au calculatoare sau tablete conectate la Internet.

PSD propune o serie de măsuri punctuale pentru ca elevii să se poată bucura de un act educațional de calitate, în condiții sigure: testarea rapidă a copiilor și a profesorilor acolo unde există suspiciuni sau contaminați, izolarea celor pozitivi, continuarea normală a activității pentru cei sănătoși. Haideți să salvăm această generație de copii din care fac parte și copiii mei, deoarece ei sunt viitorul României, pentru ei și drepturile lor trebuie să luptăm!” a declarat Ana Predescu, candidatul PSD la Camera Deputaților

Biroul de presă PSD Brașov

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: