Amenzi de peste 44000 de lei date de polițiști și jandarmi

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiști locali și jandarmi, au desfășurat noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, terase, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun de pe raza județului Brașov.

Activitățile de verificare sunt adaptate permanent de către polițiștii brașoveni, în funcție de datele transmise de către Direcția de Sănătate Publică Brașov privind zonele unde există focare, în vederea limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Astfel, la data de 28 decembrie 2020, polițiștii brașoveni au verificat 163 de locați, 73 de  societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 16 operatori economici cu privire la organizarea programului de muncă. De asemenea, au fost legitimate peste 2.750 de persoane, verificate 135 de mijloace de transport persoane și 170 de autovehicule.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 225 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 217 fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 8 pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor, valoarea totală a sancțiunilor contravenționale fiind de 28.700 lei.

Totodată, polițiștii au verificat 2.530 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.

 

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov au verificat 51 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 46 de  locații. De asemenea, au fost legitimate peste 280 de  persoane, verificate 8 persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină și au fost aplicate 113 sancțiuni contravenționale în valoare de 13.000 lei.

 

Jandarmii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi “Burebista” Brașov au verificat 75 de locații, 32 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă, au legitimat 74 de persoane și au aplicat 17 de sancțiuni contravenționale în valoare de 3.000 lei.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: