Ambasadorul Republicii Franceze, întâlnire cu reprezentații județului Brașov

Instituția Prefectului – Județul Brașov a fost astăzi gazda unei delegații conduse de E.S. d-na Laurence Auer, ambasadorul Republicii Franceze în România, alături de care s-au aflat d-nii Pierre Lignot, consilier economic al ambasadei, col. Daniel Parpaillon, atașat militar al Franței în România, Ion Ciolacu, consulul onorific al Franței la Brașov, și d-na Daniela Moașa, director al Alianței Franceze Brașov.
Oaspeții au fost întâmpinați de prefectul Mihai Cătălin Văsii, de vicepreședintele Consiliului Județean, Constantin Todorică Șerban, și de primarul municipiului Brașov, Allen Coliban.
“Bine ați venit la Brașov, un județ în care relațiile economice și culturale cu Franța sunt foarte importante, dovadă fiind faptul că investițiile franceze se situează, ca pondere, pe locul al III-lea. De asemenea, avem privilegiul de ca la Brașov să funcționeze Consulatul Onorific al Franței. Nu în ultimul rând, vreau să menționez activitatea cultural-educativă deosebită a Alianței Franceze, una dintre organizațiile cu care comunitatea noastră se mândrește și care are în derulare un parteneriat cu trei unități de învățământ reprezentative pentru Brașov, unde s-au înființat clase de limbă franceză: Colegiile Naționale Andrei Șaguna, Dr. Ioan Meșotă și Unirea. Sunt în fața Dvs. împreună cu primarul municipiului Brașov și cu vicepreședintele Consiliului Județean pentru că formăm o echipă aflată în slujba comunității brașovene și toți ne dorim ca relațiile foarte bune ale Brașovului cu Franța să se dezvolte în continuare”, a spus prefectul Mihai Cătălin Văsii în cuvântul de întâmpinare.
“Este prima vizită pe care o fac în afara Bucureștiului, deoarece sunt în România doar de o lună. Mă aflu aici, deoarece, într-adevăr, Brașovul este un centru important al investițiilor franceze în România, prin cele 166 de întreprinderi cu capital francez, care au peste 5.000 de angajați. Dar, la fel de important, este și un județ în care Franța are Consulat Onorific, precum și un vector de propagare a limbii și culturii franceze”, a spus E.S. d-na Laurence Auer.
Discuțiile au vizat, în principal, susținerea prezenței în continuare a grupului Airbus la Brașov, acesta fiind unul dintre cei mai mari investitori din județ, iar evoluția sa, prin producerea de elicoptere noi la Ghimbav, reprezintă o oportunitate de dezvoltare pentru întreaga regiune și un semnal pentru alți potențiali investitori.
S-a discutat, de asemenea, despre posibilitățile de colaborare în domenii precum gestionarea urbană, descentralizare, protecția mediului.
Vizita delegației conduse de E.S. d-na Laurence Auer a continuat la companiile Airbus, Premium Aerotec și IAR, precum și la noul Club Francofon de Afaceri, Consulatul Onorific al Franței și Alianța Franceză.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: