Ambasadorul R.F Germania a fost oaspetele prefectului județului Brașov

Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, l-a primit astăzi, la sediul Instituției Prefectului, pe ambasadorul R.F. Germania, E.S. Cord Meier-Klodt.

La întâlnire au participat, de asemenea, viceprimarul municipiului Brașov, Flavia Boghiu, și vicepreședintele Consiliului Județean, Szenner Zoltan.

Ambasadorului german, E.S. Cord Meier-Klodt  i se încheie mandatul în România, motiv pentru care vizita prilejuită de lucrările Comisiei interguvernamentale româno-germane privind problematica etnicilor germani din România, care se desfășoară astăzi și mâine în Poiana Brașov, a fost și una de rămas-bun.

„Revin cu foarte mare plăcere aici. Prima vizită pe care am făcut-o la venirea ca ambasador în România a fost în Brașov și acum, iată, ultima vizită, la final de mandat, este tot în Brașov. Sunt încântat de evoluția relațiilor româno-germane, iar Brașovul se evidențiază în această privință, atât sub aspect economic, prin ponderea companiilor cu capital german și prin volumul schimburilor comerciale, cât și cultural și educațional, prin existența școlilor cu predare în limba germană, a Centrului Cultural German, precum și prin modelul de bune practici reprezentat de învățământul dual profesional și vocațional. Sunt convins că relațiile dintre țările noastre se vor dezvolta în continuare, iar în ceea ce mă privește voi rămâne un prieten al României și al Brașovului”, a declarat E.S. Cord Meier-Klodt.
Prefectul Mihai Cătălin Văsii s-a declarat onorat de a-l avea din nou ca oaspete pe ambasadorul RF a Germaniei și a mulțumit pentru aprecierile față de comunitatea brașoveană.
„Județul nostru datorează mult etnicilor germani. Noi, brașovenii, avem o cultură a conviețuirii armonioase și a lucrului împreună, indiferent de etnie, iar acest fapt ne-a permis să traversăm cu bine toate încercările istoriei. În prezent, chiar dacă, din păcate, comunitatea germană nu mai este atât de numeroasă, avem o prezență importantă a acesteia în domeniul economic, în cel cultural, științific, didactic, precum și în ceea ce privește acordurile de colaborare academică și cu mediul de afaceri. Personal, chiar dacă simt un regret că mandatul E.S. Cord Meier-Klodt se încheie, mă bucur că avem în domnia sa un prieten”, a declarat prefectul Brașovului, Mihai Cătălin Văsii

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: