Ambasadorul Elveției în România, personaj cheie la deschiderea Casei Ospitalității

Academia hotelieră ohma Brașov este înființată de grupul educațional elvețian winsedswiss (World Institute of Service Education), sub licența prestigioasei instituții elvețiene École hôtelière de Lausanne (EHL). Academia își va deschide porțile pentru prima generație de studenți în 12 iulie.

La evenimentul de inaugurare a școlii din Poiana Brașov au participat ambasadorul Confederației Elvețiene în România, E.S. Arthur Mattli, secretarulul de stat în Ministerul Educației, Radu Szekely, autoritățiile brașovene și reprezentanții mediului de afaceri din domeniul turismului.

,,Este o extraordinară și mare plăcere pentru mine să fiu astăzi alături de dumneavoastră. Deschiderea unui hotel este ceva special, dar deschiderea unei școli de management hotelier așa cum este cea pe care o avem astăzi la Brașov este ceva foarte special. Felicit winsedswiss pentru acest succes. Într-un timp foarte scurt, în condiții dificile, ați făcut imposibilul posibil. Fără îndoială, această școală hotelieră va contribui semnificativ la dezvoltarea industriei hoteliere și a turismului brașovean. Sistemul de licențiere a celei mai vechi și dintre cele mai bune școli hoteliere din lume, Școala de Management Hotelier din Laussane, este o garanție pentru o educație de înaltă calitate în Poiana Brașov”, a declarat ambasadorul Elveției, E.S. Arthur Mattli.

În cadrul evenimentului, secretarul de stat în Ministerul Educației, Radu Szekely a precizat importanța demersului grupulului educațional elvețian pentru dezvoltarea învățământului profesional:

„Învățământul profesional dual este, dacă nu singura, cea mai bună modalitate de a pregăti forța de muncă bine calificată de care România are nevoie. Din păcate, în ultimele zeci de ani, învățământul profesional și tehnic pierde adepți. În ciuda faptului că, statistic, anul acesta avem o cifră de școlarizare mai mare, în fiecare an numărul de locuri alocate acestui învățământ a crescut. Însă, cererea din partea tinerilor nu crește în același ritm. Dimpotrivă. învățământul profesional este văzut ca a doua, a treia, a patra alternativă, iar mesajele pe care le avem noi din partea agenților economici nu sunt cele mai bune. Am auzit de foarte multe ori că nivelul de pregătire la ieșirea din sistemul de învățământ profesional și tehnic nu corespunde cu nivelul de care este nevoie în întreprinderi sau la agenții economici. Și, atunci, cred că este esențial ca noi, Ministerul Educației, prin politicile economice, să revenim la ceea ce înainte se numea învățare la locul de muncă. Adică, atragerea agenților economici în acest sistem de învățământ profesional dual, care să asigure practica profesională și care să corespundă, într-adevăr, cerințelor pe care angajatorii le au. ohma face exact acest lucru. A avea un hotel-școală înseamnă a învăța să faci ospitalitate într-un loc în care chiar o vei face și nu doar pe băncile școlii, teoretic” – Radu Szekely, secretar de stat în Ministerul Educației.

Cursurile desfășurate în cadrul academiei vor respecta principiile sistemului de învățământ dual pe model elvețian și vor fi susținute în limba engleză, fapt care necesită ca studenții să aibă minimum nivelul B2 conversațional.

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: