Allen Coliban: ”Brașovul are deja cea mai mare flotă de autobuze electrice din țară și asta datorită fostului primar Scripcaru”

Scripcaru cu proiectul, Coliban cu laudele pe facebook!

Așa ar trebui să sune titlul postării primarului Allen Coliban de astăzi, cea în care se referă la flota de autobuze electrice. Bineînțeles, primarul a omis partea cu fostul primar Scripcaru, deși, meritul este în intregime al său și al Consiliului Local de la acea vreme. În prezent, primarul Allen Coliban nu a făcut nimic decât să semneze pe un proiect inițiat de fosta administrație locală, doar atât. Nesimțirea atinge însă cote maxime la Brașov, iar useriștii din fruntea Primăriei Brașov ajung să se laude cu ce au făcut alții, totul din cauză că ei nu au fost în stare de nimic într-un an. Ei au organizat un forum pentru discuții și atât, alții au implementat proiectele ”verzi”.

Brașovul are deja cea mai mare flotă de autobuze electrice din țară. Această declarație a fost verificată de către cei de la factual.ro, validată în urma unei analize comparative cu alte orașe.Suntem la început cu acest obiectiv: Brașov – Capitala Verde a României și va dura ceva timp până să ajungem acolo. Însă acesta este obiectivul unor întregi generații și trebuie continuat”, se laudă primarul exmatriculat Allen Coliban pe pagina de facebook.

 

 

One thought on “Allen Coliban: ”Brașovul are deja cea mai mare flotă de autobuze electrice din țară și asta datorită fostului primar Scripcaru”

  • 19 septembrie 2021 la 10:00
    Permalink

    Limba romana nu este optionala:
    – “flota de avioane” , “flota de pescuit oceanic”, a flota = a pluti, flotant = mișcător, plutitor, instabil
    – pe românește “parc auto”
    – scripcaru nu are nici un merit deoarece autobuzele nu le-a cumpărat din banii lui, la fel cum nici la clădirea noua a procuraturii nu a turnat el betonul
    – penalul gospodar panseluța cu mentalitate de shmenar la ora asta trebuia sa fie în executarea unor pedepse dar el si justetea independenta și privata de grup organizat, s-au ajutat reciproc
    – va lăudați cu autobuze, camioane, făcute de turci, italieni, ucrainieni care se puteau face și la Brasov – nu știți decât “mâncare, bautură” , “industria ospitalitatii”, industria romana va miroase la fel ca și limba romana, în timp ce prin oraș vedem camioane și ARO anii 80, reparate întreținute cu pricepere de militarul roman.

    Răspunde

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: