Alexandra Crivineanu, consilier local PSD, candidat la alegerile parlamentare: Pentru a prelua controlul asupra pandemiei, trebuie să îi tratăm pe cetățeni ca parteneri

PSD a lansat programul de guvernare pe capitolul sănătate. Viziunea pentru următorii patru ani este ca profesioniștii din sănătate și cetățenii să fie parteneri ai guvernării social-democrate în reformarea sistemului sanitar.

În condițiile în care România se confruntă cu o explozie a cazurilor de coronavirus, iar în județul Brașov se înregistrează zilnic aproape 200 de noi infectări, Alexandra Crivineanu consideră că acțiunile de până acum ale Guvernului pentru gestionarea situației generate de pandemie au fost slabe, ineficiente, întârziate și, în multe rânduri, au lipsit cu desăvârșire. Candidatul PSD la Camera Deputaților readuce în discuție și starea deplorabilă în care se află spitalele brașovene, în plină pandemie.

”Singura obsesie a Guvernului a fost să dea vina pe cetățeni și să pună restricții peste restricții. Cetățenii nu au fost partenerii Guvernului. Ei au fost amendați, acuzați, criticați, abandonați, în timp ce guvernanții au încălcat toate regulile dictate chiar de ei.
În viziunea PSD, pentru a prelua controlul asupra pandemiei, trebuie să îi tratăm pe cetățeni ca parteneri, pentru că o societate divizată nu poate lupta eficient în fața pandemiei.
Trebuie să investim în sistemul de sănătate, să investim în personalul medical, să investim în testarea pe scară largă pe lanțurile epidemiologice, să investim în susținerea mediului de afaceri și a locurilor de muncă și nu în ultimul rând, în educație. Să nu uităm că spitalele din Brașov sunt în moarte clinică! Vedem pe zi ce trece tot mai mulți oameni nemulțumiți care își spun povestea pe rețelele de socializare. Brașovenii detaliază dezastrul din spitale, prezintă pe larg lipsurile și postează fotografii cu igrasia din încăperi.” a declarat Alexandra Crivineanu.

În fața delăsării și demagogiei PNL, doar un plan coerent, făcut și aplicat de specialiști veritabili, va scoate România din criza sanitară.
PSD are nu doar soluții, ci și specialiștii care să le aplice!

”Există o mare diferență între PSD și cei care susțin Guvernul Orban. În timp ce ei sunt mânați de interese politice și electorale, răspunsul nostru în fața pandemiei este determinat de argumentele și expertiza unor profesioniști în domeniul medical și epidemiologic, care s-au alăturat echipei PSD și care sunt pe lista de candidați a partidului nostru.
Iar dacă vom controla pandemia, atunci vom recâștiga siguranța asupra economiei, siguranța locurilor de muncă, siguranța în sănătate și în educație și siguranța unui trai mai bun.” a concluzionat Alexandra Crivineanu.

Biroul de presă PSD Brașov

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: