Al doilea deces de COVID-19 la Brașov. Este un bărbat de 60 de ani
Încă un brașovean a decedat din cauza COVID-19. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 60 ani.
În data de 26 martie 2020, a fost internat în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov, în același salon cu un pacient care revenise din Franța.
Confirmat pe 03.04.2020 în laboratorul Spitalul de Boli Infecțioase Brașov.
Pacientul a fost reinternat pe data de 07.04.2020 în Spitalul Județean de Urgență Sf. Gheorghe – Secția ATI cu diagnostic Pancreatită acută cu tendință de abcedare. Pneumonie interstitială cu COVID-19. Insuficiență respiratorie acută.
Decedat pe 08.04.2020.
Condiții medicale pre-existente: Tumora de cap de pancreas. Diabet zaharat insulino-dependent. HTA. Ulcer gastric operat.