Aducţiunea Ciucaş a fost reparată. Capacitatea de tratare a Uzinei de Apă este de 70%

Conducta de aductiune Ciucas a fost reparata in urma cu o ora.”La ora 13:00, echipele noastre au reuşit să repare conducta de aducţiune  Ciucaş. În prezent se derulează manevrele de umplere a conductei, în vederea restabilirii alimentării cu apă a comunei Tărlungeni şi a zonei  Noua-Dârste.

În condiţiile în care, în timpul operaţiunilor de repornire,  nu vor apărea alte defecţiuni pe traseul de peste 25Km de reţea, estimăm ca până la sfârşitul zilei această sursă să redevină operaţională şi să contribuie la restabilirea serviciul de alimentare cu apă în zonele menţionate” au declarat reprezentantii Companiei APA.

Daca ieri capacitatea de tratare a Uzinei de Apă era de 25%, astazi , la ora 12, aceasta a ajuns la 70%.

“Ca urmare a operaţiunilor tehnice întreprinse, cât şi a îmbunătăţirii uşoare a calităţii apei din lacul Târlung, am reuşit să creştem cantitatea de apă  produsă de   Uzina de apă potabilă, ajungând la 70% din capacitatea acesteia. Astfel, a început refacerea treptată a nivelului de apă acumulată în rezervoare.

Menţionăm că apa produsă la Uzina de apă are nevoie de 4 ore pentru a ajunge la consumatorii din municipiul Braşov.

Estimăm că până la sfârşitul zilei capacitatea de tratare să atingă valori normale pentru ca, treptat, toate zonele afectate să beneficieze de serviciul de alimentare cu apă.

Vă asigurăm că apa din reţea îndeplineşte toate normele care o fac proprie consumului.

Încă o dată, vă mulţumim pentru înţelegere şi vă asigurăm că echipele tehnice sunt în teren până la restabilirea  deplină a serviciului” se arata in comunicatul de presa distribuit de compania APA.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: