ADI ISO MEDIU Brașov lansează Campania „Județul Brașov Reciclează” ediția a II-a

În luna august a anului 2021, ADI ISO MEDIU Brașov  va lansa Campania Județul Brașov Reciclează ediția a doua. Scopul campaniei este implementarea unor acțiuni menite să determine o creștere a gradului de colectare separată a deșeurilor în județul Brașov, facilitarea activităților derulate de operatorii de salubritate precum și creșterea nivelului de informare și conștientizare cu privire la problematica colectării separate și a reciclării deșeurilor.

„Proiectul de campanie își propune schimbarea unor mentalități care să determine atitudini eco. Se pune accent pe selectarea deșeurilor astfel încât generațiile tinere, și nu numai, să conștientizeze că reutilizarea, reducerea și  reciclarea sunt acțiuni ce stau la îndemâna fiecăruia dintre noi, pentru protejarea mediului înconjurător. Se va promova selectarea deșeurilor încă din gospodărie, la școală, la serviciu și se urmărește gestionarea corectă a acestora. Cu sprijinul copiilor, tinerilor, ecovoluntarilor vor fi angrenate instituțiile publice și private pentru a construi împreună temelia unei societăți responsabile în spiritul celor 3R: reducere, reutilizare, reciclare.

Activitățile se doresc a fi implementate în paralel și vor consta în:

  • Activități educaționale (informative, concursuri, vizite pe amplasamente de procesare a deșeurilor – Ecoatitudine)
  • Campanie de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice
  • Campanie de colectare a deșeurilor reciclabile în unitățile de învățământ – “Salvăm pădurea colectând maculatura”
  • Acțiune pentru operatorii de salubrizare din județul Brașov pentru facilitarea procesării deșeurilor biodegradabile

Activitățile se doresc a se derula în tot județul Brașov, pentru aceasta avem în vedere colaborarea cu  Instituțiile cu atribuții în domeniul protectiei mediului,  Inspectoratul Școlar Județean Brașov, operatori de salubritate, asociații nonguvernamentale și instituții media din domeniul mediului. Se intenționează punerea la dispoziția tuturor unităților de învățământ, cu titlu gratuit a unor echipamente de colectare separată a deșeurilor reciclabile, de interior.” – a menționat Președintele ADI ISO MEDIU Brasov, Domnul Liviu Butnariu.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: