Actualizarea PUG-ului a ajuns în etapa de consultare a investitorilor

Reprezentanții Primăriei Brașov au anunțat astăzi, 20 octombrie, demararea ultimei etape a consultărilor publice din cadrul elaborării studiilor de fundamentare pentru actualizarea Planului de Urbanism General, respectiv cea de consultare a investitorilor. Reprezentanții agenților economici din Brașov și Zona metropolitană sunt invitați să își spună punctul de vedere cu privire la deciziile strategice pe care ar trebui să le ia Municipalitatea pentru a oferi oportunitatea dezvoltării afacerilor și, în același timp, pentru a reuși să atragă și mai mulți investitori, astfel încât dezvoltarea orașului să fie una sustenabilă, inclusiv din punct de vedere economic.

„Ne aflăm în plin proces de elaborare a PUG-ului. În această primă etapă suntem în faza în care consultam populația, consultăm profesioniștii din domeniu și mediul de afaceri. Vrem să vedem cum percep aceștia orașul, ce nevoi au vizavi de felul în care trebuie să se dezvolte acesta și care sunt elementele cele mai importante pentru aceste categorii. În primul rând este foarte important ca felul în care se va dezvolta Brașovul să fie fundamentat atât pe voința cetățeanului și a categoriilor importante, cât și pe studii. Nu este vorba de a impune o voință a cuiva care în momentul de față conduce urbea, ci este vorba de a fundamenta pe principiile corecte acest plan urbanistic“, au spus reprezentanții municipalității, în momentul lansării etapei de consultare publică.

Prin intermediul acestei consultări, specialiștii care lucrează la actualizare PUG-ului vor să afle care sunt dificultățile cu care se confruntă companiile în acest moment, care vor fi problemele orașului, din punctul lor de vedere, peste 10 ani, ce soluții ar trebui adoptate pentru a nu se ajunge în acea situație. În același timp, reprezentanții companiilor sunt invitați să facă și o analiză a problemelor cu care se confruntă în relația cu instituțiile și serviciile publice, dar și să decidă care ar trebui să fie domeniile prioritate în care ar trebui investiți banii din bugetul local, precum și măsurile pe care municipalitatea ar trebui să le includă în strategia de dezvoltare pentru a sprijini afacerile locale.

De astăzi, 20 octombrie, și până în 25 octombrie, oamenii de afaceri brașoveni și reprezentanții companiilor cu sediul sau cu puncte de lucru deschise în Brașov și în zona metropolitană pot accesa chestionarul adresat lor, disponibil pe site-ul Primăriei Municipiului Brașov.

Această consultare este cea de a treia, după cea din luna aprilie, în care au fost consultați brașovenii, iar săptămâna trecută a fost lansată cea care vizează specialiștii în arhitectură, în urbanism și amenajarea teritoriului, în domeniul protejării monumentelor istorice, în domeniul rețelelor tehnico-edilitare, în domeniul traficului și transporturilor, precum și alți specialiști. Termenul limită pentru această consultare este 22 octombrie.

 În ceea ce privește consultarea cetățenilor, aceasta a avut loc între 19 martie și 26 aprilie, și s-a realizat prin intermediul unui chestionar online. Consultarea a depășit cu mult așteptările celor care elaborează PUG-ul – care estimau un număr maxim de 400 de respondenți. Au completat acest chestionar 1.461 de respondenți.

În momentul de față, actualizarea Planului Urbanistic General al Municipiului Brașov se află în prima etapă, respectiv etapa de elaborare a studiilor de fundamentare, în cadrul căreia sunt realizate o serie de studii analitice, consultative și prospective care acoperă toate domeniile care influențează dezvoltarea orașului. În baza studiilor de fundamentare vor fi făcute propuneri pentru noul PUG, care vor fi, la rândul lor, supuse consultării publicului și profesioniștilor, și, în final, avizării și aprobării.

 

Graficul elaborării PUG Brașov:

Etapa 1 – Sinteza și diagnoza PUG-ului actual, elaborarea studiilor de fundamentare și formularea diagnosticelor – general și prospectiv;

Etapa 2 – Formularea propunerilor de actualizare; elaborarea formei preliminare a PUG Brașov;

Etapa 3 – Obținerea avizelor și a acordurilor pentru forma actualizată a PUG Brașov;

Etapa 4 – Definitivarea Planului Urbanistic General al Municipiului Brașov;

Etapa 5 – Predarea și integrarea Planului Urbanistic General în Sistemul Informațional Geografic – GIS.

Elementul de noutate absolută a proiectului de actualizare al PUG-ului îl constituie faptul că forma actualizată a PUG Brașov va fi una complet digitalizată, în format geospațial (GIS – Sistem Informațional Geografic) și va permite culegerea, gestionarea și analizarea datelor din hartă, în timp real, atât pentru cetățeni, investitori, profesioniști, cât și pentru personalul din Primărie.

PUG Brașov este realizat de de Asocierea dintre Synergetics Coroporations SRL (lider) și Quattro Design SRL, ambele din București. Valoarea acestui contract este de 3.400.000 de lei + TVA, respectiv 4.046.000 de lei cu tot cu TVA. Termenul de finalizare este sfârșitul anului 2023.

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: