Activități pentru întreaga comunitate locală la Noaptea Cercetătorilor

Vineri, 24 septembrie, începând cu ora 16:30 se deschid porțile cercetării la Universitatea Transilvania din Brașov!

Evenimentul Noaptea Cercetătorilor va avea loc la Institutul de Cercetare-Dezvoltare al Universității Transilvania din Brașov, între orele 16:30 – 21:30. Acesta se adresează tuturor elevilor și comunității locale.

„Ne propunem astfel să aducem cercetarea mai aproape de comunitate, să le explicăm și să le arătăm că știința poate fi distractivă.

Vizitatorii vor putea participa activ la experimente științifice, demonstrații ori la ateliere de lucru, dar și la conferințe și dezbateri. De asemenea, în cadrul evenimentului vor fi realizate teste de impact pentru automobile, diverse probe cu mașinile de curse realizate de studenții Universității, iar în interiorul Institutului vor fi amenajate standuri cu produse, rezultate ale cercetării, unde specialiștii, alături de vizitatori vor realiza experimente științifice inedite.

Totul va fi prezentat într-o manieră interactivă și atractivă pentru publicul larg, astfel încât cercetarea să devină accesibilă oricui. De asemenea, vizitatorii vor putea vizita și centrele de cercetare ale Institutului și pot testa simulatorul de zbor al Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă”.

Alături de noi, la eveniment vor participa și parteneri din mediul economic ai Universității Transilvania din Brașov, dar și asociații și ONG-uri locale. Cu toții vor demonstra, prin aplicații inedite, că știința și cercetarea sunt pilonii de bază pentru orice activitate economică.

Ne vom conecta în mediul virtual cu colegii de breaslǎ din Bucureşti şi Mǎgurele care, prin intermediul proiectului ReCoN-nect, vor împǎrtǎşi publicului rezultatele celor mai recente cercetǎri desfǎşurate pe platforma de fizicǎ de la Mǎgurele.

O altă surpriză pregătită pentru vizitatori vine din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență, din partea Inspectoratului Județean de Jandarmi, și din partea Inspectoratului Județean de Poliție, care își vor etala tehnica de lucru și aparatura din dotare.” au declarat organizatorii

Accesul la eveniment se va face cu respectarea tuturor normelor de protecție, în grupuri de max. 20 de persoane, la intervale de 20 de minute. Intrarea este liberă.

Detalii despre eveniment se găsesc la: https://icdt.unitbv.ro/ro/noaptea-cercetatorilor și la: https://noapteacercetatorilor.cest.ro

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: