Activitatea Consiliului Judeţean Brașov şi a instituţiilor din subordine va fi digitalizată

Încă de dinaintea apariției pandemiei de SARS-COV-2, Consiliul Judeţean Braşov a început demersurile pentru implementarea unei soluții de digitalizare administrativă la nivel local. În prezent, implementarea ei se apropie de sfârşit. 80% din sistemul informatic a fost recepționat, iar în această perioadă se desfăşoară sesiunile de instruire cu angajații CJ.

Sistemul a fost achiziţionat în baza unui proiect cu finanţare europeană în valoare de peste 3,7 milioane de lei, accesat de CJ Braşov în cadrul POCA 2014-2020. El propune o abordare integrată, respectiv eliminarea într-o proporţie cât mai mare cu putinţă a documentelor pe hârtie, precum şi identitate electronică certificată, circuit electronic al documentelor, semnătură electronică, arhivă electronică – toate cu stocare în cloud (inclusiv semnătură electronică în cloud), ceea ce va duce la posibilitatea folosirii acestuia fără constrângeri legate de situarea geografică, fiind necesară doar o conexiune la internet.

Soluția implementată are o abordare orientată către utilizatori, practic pornindu-se de la cunoștințele existente ale beneficiarilor în proiectarea sistemului, în contrast cu abordarea obișnuită în care informaticienii proiectează un sistem care necesită manuale de utilizare stufoase și greoaie. Pentru folosirea sistemului, utilizatorii trebuie să fie familiarizaţi cu email-ul și cu platforme de mesagerie socială (ceea ce majoritatea știu deja – respectiv outlook, gmail, yahoo, whatsapp, messenger etc).

Un alt avantaj al sistemului este acela că înrolarea utilizatorilor persoane fizice și juridice private este gratuită, ceea ce va facilita transparența și viteza de comunicare în relația cu Consiliul Judeţean Braşov.

Actualul context pandemic a accelerat nevoia de adaptare a instituțiilor publice și de transformare a proceselor administrative, dar trebuie remarcat faptul că și fără pandemie digitalizarea este inevitabilă și ireversibilă.

Consiliul Judeţean Braşov este primul for deliberativ judeţean din România care implementează un sistem digital integrat, iar administrațiile publice din Regiunea Centru încep să apeleze la soluții similare. Spre exemplu, Primăria Codlea se află în faza finală de implementare a unui sistem compatibil cu cel al Consiliului Judeţean Braşov.

Un alt proiect cu fonduri europene totalizând peste 2,9 milioane de lei, aflat şi el în implementare sub coordonarea CJ Braşov, va dezvolta sisteme informatice integrate pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov și spitalele din subordine, confirmând viziunea de abordare sinergică pe care administrația județeană a demonstrat-o în ultimul mandat.

„La modul declarativ se spun multe despre nevoia de digitalizare pe toate palierele în mediul public și privat din România. Totuși, soluțiile funcționale la scară națională sau regională se lasă așteptate, în ciuda bunelor intenții. Mă bucur că implementăm acest sistem de digitalizare a activităţii noastre, el putând constitui un model pentru alte sisteme similare care sperăm că vor fi implementate de alte administrații publice locale. Avem nevoie de digitalizare pentru eficientizare, pentru creșterea transparenței, pentru a lua decizii bazate pe situații și analize cât mai clare, corecte și actuale. Toate acestea presupun implementarea acelor sisteme informatice care să ne permită gestionarea sigură și rapidă a datelor”, explică preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: