Acțiune a polițiștilor rutieri, în sistem ”cascadă” pe DN1. 13 permise au fost reținute

În scopul prevenirii evenimentelor rutiere produse pe fondul vitezei neregulamentare, la data de 17 noiembrie a.c., în intervalul orar 09.00 – 13.00, Serviciul Rutier Brașov, în colaborare cu Serviciul Rutier Sibiu, a organizat și desfășurat o acțiune pe  DN 1, în sistem CASCADĂ, având drept scop depistarea și sancționarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză în zonele unde au fost înregistrate evenimente rutiere pe fondul nerespectării acestei reguli de circulație.

 

În cadrul acțiunii au fost folosite dispozitive pentru măsurarea vitezei, respectiv 3 cinemometre TruCam și 4 aparate Autovision.

 

În urma desfășurării acțiunii au fost constatate și aplicate 139 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 75.000 lei, fiind reținute 13 permise de conducere și retras 1 certificat de înmatriculare.

 

Din totalul contravențiilor aplicate în cadrul acestei acțiuni, 112 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 67.000 lei, au fost aplicate de către polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

 

De asemenea, polițiștii brașoveni au reținut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, 10 permise de conducere, dintre acestea 9 fiind pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 1 pentru nerespectarea regulilor privind depășirea, fiind retras 1 certificat de înmatriculare.

 

foto arhiva

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: