ACS Kids Tâmpa organizează Festivalul Sportului Brașovean, în preajma Zilei Naționale

În preajma Zilei Naționale a României, mai exact în perioada 27 noiembrie – 1 decembrie 2021, ACS Kids Tâmpa va organiza Festivalul Sportului Brașovean, acțiune aflată la prima ediție și finanțată de Municipiul Brașov.

Cele mai bune echipe din țară vor participa la  turnee de handbal, volei și baschet. „O adevărată sărbătoare a sporturilor de sală”, spun organizatorii.

„După turnee de fotbal apreciate foarte mult la nivel național și internațional, odată cu dezvoltarea clubului nostru și în direcțiile altor ramuri sportive, organizarea unui astfel de eveniment a venit firesc. Am invitat cluburi de renume, din întreaga țară, la cele trei turnee, iar competițiile vor avea, cu siguranță un nivel ridicat. Ne dorim ca festivalul să reprezinte o bucurie, dar și un bun prilej de dezvoltare a sportului juvenil”, a declarat Adrian Zahariea, președintele ACS Kids Tâmpa Brașov.
Competițiile se vor desfășura la Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași”, Sala Metrom, Sala Școlii 11, Sala Colegiului „Nicolae Titulescu”, Sala Colegiului de Informatică „Grigore Moisil”, Sala Școlii 19 și Sala Liceului Pedagogic „Andrei Mureșanu”, cu respectarea normelor epidemiologice în vigoare.
Pentru înscrieri și mai multe detalii:
– Nicolae Văduva 0720 100 971, Gabriela Văduva 0745 385 899
– Alina Teslărașu 0744978890 (HANDBAL)
– Anda Constantinescu 0745 385 899 (BASCHET)
– George Andrei 0724020933, Marius Laslo 0743116661 (VOLEI)
– Alex Hațegan 0726152589 (cazare)

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: