Acestea sunt cele 3 zone din Brașov care ar putea fi închise

Brașovul este pe lista neagră privind numărul cazurilor de COVID-19. După ce premierul Ludovic Orban a declarat că în Brașov sunt 3 localități/zone unde s-ar putea lua măsura carantinării, redactorii Transilvania365 au discutat cu prefectul județului, Cătălin Văsii, pentru a afla unde sunt probleme. Astfel, potrivit reprezentantului Prefecturii Brașov, este vorba despre Crizbav, Teliu, dar și Cristian. De menționat că nu este vorba neapărat de întreaga comunitate dintr-o comună, ci de anumite zone sau companii, cum este cazul Cristianului. Aici, de exemplu, un agent economic a înregistrat foarte multe cazuri de COVID-19. De asemenea, poate fi vorba de câteva familii confirmate cu noul coronavirus. Asta nu înseamnă că va fi închis județul sau comuna, ci anumite zone/cartiere.

Mai întâi se face o anchetă epidemiologică de către DSP, care transmite datele la INSP. Datele ajung mai apoi la Prefectură, după care datele pleacă la MAI, la departamentul Secretarului de Stat, Raed Arafat. Atunci se decide dacă o zonă intră sau nu în carantină. Cu alte cuvinte, sunt mai multe etape de parcurs” , a spus prefectul Cătălin Văsii.

One thought on “Acestea sunt cele 3 zone din Brașov care ar putea fi închise

  • 23 iulie 2020 la 12:38
    Permalink

    La Brasov, majoritatea populatiei umbla brambura , fara masuri de precautie! Autoritatile sunt inexistente! Brasovul va deveni cel mai mare focar de infectie covid 19!

    Răspunde

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: