Accident de muncă la Brașov. O femeie a fost transportată la spital

Polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, “nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și “vătămare corporală din culpă”.

În fapt, la data de 19 aprilie 2021, în jurul orei 12.00, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la producerea unui accident de muncă pe raza municipiului Brașov.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, o femeie, fiind în timpul programului de lucru, în timp ce desfășura activități specifice liniei de muncă, ar fi suferit leziuni la nivelul unuia dintre membrele inferioare.

Femeia a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: