Acasă Local A fost semnat contractul de finanțare pentru creșterea performanței energetice a clădirii...

A fost semnat contractul de finanțare pentru creșterea performanței energetice a clădirii administrative a Maternității

0
Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, a semnat miercuri, 18 ianuarie, la sediul Direcției Generale Implementare Plan Național de Redresare și Reziliență de la Bucureşti, contractul de finanţare pentru proiectul „Reabilitare Clădire Administrativă cu anexe, relocare secţii spitalizare de zi şi Ambulator din incinta Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie «Dr. I.A. Sbârcea» Brașov”.
Este vorba despre cel de-al doilea proiect aprobat – după cel privind „Creșterea eficienței energetice a clădirii Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Brașov” –, dintr-un total de opt proiecte depuse anul trecut de UAT Judeţul Braşov pe Componenta 5 – Valul Renovării din cadrul PNRR.
Valoarea eligibilă totală a acestui proiect este de 2.144.032,75 lei cu TVA.
Din suma accesată se vor realiza lucrări de eficientizare energetică, respectiv instalarea pompelor de căldură şi montarea panourilor fotovoltaice la clădirea administrativă a Maternităţii braşovene – fosta clădire Ginemedica.
Pe parcursul anului 2022 acest imobil a fost modernizat, reconfigurat structural şi dotat cu mobilier şi aparatură printr-un amplu proiect investiţional, în valoare de aproximativ 13 milioane de lei, realizat cu fonduri asigurate din bugetul propriu Consiliului Judeţean.
În cursul lunii decembrie, clădirea a fost inaugurată, aici regăsindu-se cabinetele medicale din ambulator, spitalizarea de zi şi birourile administrative ale Maternităţii.
Sumele investite de administraţia judeţeană în lucrările deja executate şi care se încadrează din punctul de vedere al eligibilităţii în cerinţele PNRR vor fi recuperate prin intermediul acestui proiect.
Potrivit proiectului, intervențiile propuse pentru creșterea performanței energetice a clădirii administrative a Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie Braşov vor determina o reducere a consumului anual de energie finală pentru încălzire de peste 50% comparativ cu consumul înregistrat în prezent, o reducere semnificativă a consumului de energie primară totală și o reducere a emisiilor de dioxid de carbon mai mare de 60% faţă de situaţia actuală.
„Avem undă verde să finalizăm acest proiect destinat Maternităţii, pe care îl considerăm foarte important în contextul în care la nivelul Consiliului Judeţean Braşov ne preocupăm de eficientizarea consumurilor la utilităţi publice şi de implementarea unor soluţii energetice alternative pentru instituţiile din subordinea noastră. Sperăm să ne fie aprobate toate cele opt proiecte pe care le-am depus pe Componenta 5 – Valul Renovării şi care însumate depăşesc 92,3 milioane de lei, astfel încât să realizăm cu ajutorul fondurilor nerambursabile din PNRR cât mai multe proiecte de eficientizare şi renovare energetică a clădirilor publice aflate în proprietatea judeţului Braşov”, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian-Ioan Veştea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.