Acasă Social Reabilitarea pietonală de pe Strada Cetății, din Codlea, aproape de finalizare (FOTO)

Reabilitarea pietonală de pe Strada Cetății, din Codlea, aproape de finalizare (FOTO)

0

Lucrările de reabilitare pietonală de pe Strada Cetății din Codlea se apropie de final. Potrivit primarului municipiului, Mihai Cîmpeanu, proiectul se desfășoară etapizat, cu accent pe calitate, siguranță și estetică urbană, urmând să fie finalizat în prima jumătate a lunii noiembrie, în funcție de condițiile meteo.

Până în prezent, au fost realizate principalele lucrări de infrastructură: decopertarea completă a trotuarelor, compactarea stratului de fundare, montarea bordurilor noi, instalarea rigolelor carosabile pentru scurgerea apelor pluviale și refacerea căilor de acces către proprietăți. În perioada următoare, se va turna covorul asfaltic pe trotuare (pasul final al proiectului).

„Nu urmărim doar să astupăm gropi sau să refacem trotuare, ci să 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐢𝐦 𝐢̂𝐧𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞 și să demonstrăm că 𝐚𝐝𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐚̆ 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐢𝐞 𝐬𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐬𝐚̆, 𝐩𝐫𝐞𝐯𝐢𝐳𝐢𝐛𝐢𝐥𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞𝐦𝐧𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭.”, a transmis edilul.

Mihai Cîmpeanu a  mai subliniat că fiecare intervenție de acest tip reprezintă o dovadă de continuitate și un pas concret spre modernizarea orașului: „Strada Cetății e doar un 𝐞𝐱𝐞𝐦𝐩𝐥𝐮, reprezintă unul dintre acele locuri în care vezi concret cum arată evoluția atunci când există 𝐯𝐢𝐳𝐢𝐮𝐧𝐞, 𝐞𝐜𝐡𝐢𝐩𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐞𝐯𝐞𝐫𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆.”