Deși vremea din ultima perioadă nu a fost favorabilă lucrărilor, constructorul turc care execută Lotul 3 al autostrăzii Sibiu–Făgăraș înaintează într-un ritm susținut, potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov.
Tronsonul, cu o lungime de 17,6 kilometri, cuprins între Arpașu de Jos (DN1) și Sâmbăta de Sus (DJ 105B), a ajuns la un stadiu fizic de realizare de 23%. Pe traseu vor fi construite 27 de structuri de artă, printre care un pod de 820 de metri, una dintre cele mai complexe lucrări de infrastructură de pe acest segment.
Contractul are o durată totală de 48 de luni – 12 luni pentru proiectare și 36 pentru execuția lucrărilor – iar perioada de garanție este de 10 ani.
În prezent, se lucrează pe toate cele patru tronsoane ale autostrăzii Sibiu–Făgăraș, în lungime totală de 68 de kilometri, respectiv:
- Lotul 1: Boița – Avrig – Mârșa (14,25 km)
- Lotul 2: Avrig – Arpașu de Jos (19,92 km)
- Lotul 3: Arpașu de Jos – Sâmbăta de Sus (17,61 km)
- Lotul 4: Sâmbăta de Sus – Făgăraș (16,26 km) + drum de legătură cu DN1 (5,6 km)






