Ministerul Educației a anunțat oficial calendarul Evaluărilor Naționale pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, aferente anului școlar 2025-2026. Testările vor avea loc în perioada 12–28 mai 2026.
Calendarul evaluărilor naționale
Clasa a II-a
- 12 mai – Limbă și comunicare (scris – limba română / limba maternă)
- 13 mai – Limbă și comunicare (citit – limba română / limba maternă)
- 14 mai – Matematică și explorarea mediului
- 15 mai – Limbă și comunicare (scris-citit, limba română pentru minorități)
Clasa a IV-a
- 19 mai – Limbă și comunicare (limba română / limba română pentru minorități)
- 20 mai – Matematică și științe ale naturii
- 21 mai – Limbă și comunicare (limba maternă)
Clasa a VI-a
- 26 mai – Limbă și comunicare (limba română / limba română pentru minorități)
- 27 mai – Matematică și științe ale naturii
- 28 mai – Limbă și comunicare (limba maternă)
„Noutăți importante:
- Subiectele vor pune accent și pe aplicații practice – cunoștințe, deprinderi, valori și atitudini utile în viața reală.
- Extinderea competențelor evaluate, pentru o imagine mai relevantă și mai clară asupra progresului elevilor.
Evaluările nu sunt doar teste, ci instrumente formative: oferă feedback personalizat pentru elevi, părinți și profesori și sprijină o educație adaptată fiecărui copil.
În premieră, sunt incluși itemi care vizează alfabetizarea funcțională și gândirea critică, în linie cu testările internaționale (PISA, TIMSS, PIRLS)”, transmit reprezentanții ministerului.






