Acasă Sănătate-Educație PREMIERĂ! Părinții pot răsufla ușurați! Polițiștii locali îi conduc pe elevii din...

PREMIERĂ! Părinții pot răsufla ușurați! Polițiștii locali îi conduc pe elevii din Brașov la școală

0

La Brașov, diminețile de școală arată diferit: elevii urcă în autobuze speciale, iar alături de ei se află și un polițist local pentru ca părinții să fie liniștiți că micuții ajung în siguranță la ore.

Programul a fost consfințit printr-o hotărâre a Consiliului Local din 2019. Autoritățile au gândit sistemul ca pe o alternativă la aglomerația produsă de părinții care își duc copiii la școală cu mașina personală. Astfel, astăzi, elevii din Brașov beneficiază de 16 linii de transport dedicate, iar fiecare autobuz are la bord și un polițist local.

„Pentru ca părinții să își poată lăsa în autobuz copiii cu încredere, s-a ajuns la decizia ca în mijloacele de transport pentru elevi să fie câte un polițist local. Polițiștii se îngrijesc de copii, se asigură că coboară și traversează în siguranță și că intră în școală”, a explicat pentru Transilvania365, Oana Mădalina Ion, purtător de cuvânt al Poliției Locale Brașov.

Potrivit proiectului de hotărâre, Poliția Locală a Municipiului Braşov asigură, prezența unui reprezentant în fiecare autobuz școlar, care asistă elevii din ciclul primar la urcare și coborâre. Tot Poliția locală asistă copiii la trecerea străzii şi îi însoțește până la intrarea în unitatea de învăţământ, astfel încât aceștia să fie tot timpul în siguranță.