Caravana TIFF Unlimited la Brașov promite trei zile de cinema intens, cu povești emoționante și întâlniri cu invitați speciali, în weekendul 12-14 septembrie, la Centrul Reduta.
Atracția principală a ediției este proiecția Pădurea de molizi, noul film regizat de Tudor Giurgiu, prezentat în avanpremieră națională. Acesta are la bază tragedia din 1 aprilie 1941, când o comunitate românească din Basarabia a fost ucisă în masă de trupele sovietice. Filmul ficționalizează mărturiile supraviețuitorilor și îi aduce în prim-plan pe doi dintre cei mai apreciați actori români, Coca Bloos și Mircea Andreescu.
Proiecția de sâmbătă, 13 septembrie, de la 19:30, e cu atât mai specială cu cât va fi urmată de un Q&A cu regizorul Tudor Giurgiu și actorul Mircea Andreescu, protagonistul filmului, cunoscut publicului brașovean și pentru cariera sa remarcabilă pe scena Teatrului Dramatic „Sică Alexandrescu”.
După cum spune Tudor Giurgiu, „m-a preocupat să pun în discuție felul în care ne raportăm la adevărul istoric și la traumele noastre colective. Pe multe dintre ele le-am uitat, dar consecințele lor au ecouri și astăzi. Asta cred că este miza filmului.”
Pădurea de molizi va intra în cinematografe începând cu 7 octombrie.
Caravana TIFF Unlimited le aduce spectatorilor din Brașov și alte titluri de neratat. Eu, tu și cei din mintea noastră, noua comedie semnată de Paolo Genovese, autorul succesului internațional Perfect necunoscuți, explorează cu umor și tandrețe ce gândim, dar nu spunem, la o primă întâlnire. În Dreams, la granița dintre lumi, prezentat de asemenea în avanpremieră națională, regizorul premiat la Cannes Michel Franco propune o dramă emoționantă despre un tânăr balerin mexican care încearcă să-și construiască un viitor în Statele Unite.
Suspansul va fi la cote maxime cu thrillerul Sub acoperire (r. Arantxa Echevarría), inspirat de infiltrările poliției în rețeaua teroristă ETA, în timp ce amatorii de horror vor privi cu sufletul la gură Animale de pradă (r. Sean Byrne), în care un criminal în serie caută victime pe care să le hrănească rechinilor.
Biletele pentru Caravana TIFF Unlimited la Brașov au fost puse în vânzare online pe Eventbook.






