Primul peron al Gării Brașov, invadat de mașini.
Gara Brașov, poarta de intrare a turiștilor spre unul dintre cele mai vizitate orașe din România, arată tot mai deplorabil. În loc să transmită imaginea unui oraș european, centrul feroviar al Brașovului devine pe zi ce trece o combinație de șantier nesfârșit și parcare improvizată.
Dacă unele peroane zac de luni de zile în reparații, transformate într-un peisaj gri și obosit, primul peron a ajuns să fie ocupat de autoturisme. Șoferi, unii chiar angajați ai CFR parchează ostentativ pe spațiul destinat călătorilor.
Slalom printre mașini, în loc de acces civilizat
Deși în lateral există o zonă destinată parcării, tupeul unor conducători auto nu are limite. Rezultatul? Călătorii care ajung în gară sunt obligați să facă slalom printre mașinile parcate haotic, direct pe peron.
„Mai vine câte un distribuitor cu mașina de marfă, dar problema reală o reprezintă cei care și-au făcut un obicei din a ocupa peronul. Este inadmisibil ca într-o gară de rangul Brașovului să vezi așa ceva”, spun revoltați călătorii.
Unde e conducerea Gării Brașov?
Situația ridică o întrebare firească: cine răspunde pentru acest haos? Gara Brașov are nevoie de o conducere fermă, care să impună ordine și respect pentru regulile elementare de funcționare.
Până atunci însă, imaginea Brașovului are de suferit, iar turiștii care pășesc în oraș prin intermediul gării se lovesc de o realitate tristă: mizerie, lucrări nesfârșite și un peron transformat în parcare ilegală.











