Acasă Social Pensia medie a magistraţilor a depăşit 24.000 lei pe lună anul trecut....

Pensia medie a magistraţilor a depăşit 24.000 lei pe lună anul trecut. 1,4 miliarde de lei din taxele tuturor s-au virat doar pentru pensiile magistraţilor

0

Peste 87% din suma totală plătită pentru pensiile de serviciu ale magistraţilor civili în anul 2024 provine doar din bugetul de stat, arată o analiză exclusivă Economica.net. Suma plătită de la bugetul de stat, adică din taxele şi impozitele plătite de contribuabilii din România, pentru pensiile de serviciu ale magistraţilor civili a depăşit 1,4 miliarde de lei în anul 2024 şi este cu peste 14% mai mare decât cea virată în anul 2023.

Suma totală plătită pentru pensiile magistraţilor civili strict în funcţie de cât au contribuit la bugetul asigurărilor sociale pe parcursul vieţii profesionale reprezintă sub 13% din valoarea totală a plăţilor făcute către aceştia în anul 2024, reiese din analiza citată.

Pensia de serviciu medie brută lunară a magistraţilor civili a depăşit 24.500 de lei în anul 2024 şi este cu 12,7% mai mare decât valoarea acestui indicator din anul 2023, arată o analiză exclusivă Economica.net pe baza datelor pe care le-am obţinut de la Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).