Acasă Social Sprijinul pentru plata facturilor la energie, disponibil din iulie pentru locuitorii comunei...

Sprijinul pentru plata facturilor la energie, disponibil din iulie pentru locuitorii comunei Prejmer

0

Primăria Comunei Prejmer anunță că, începând cu 1 iulie 2025, persoanele vulnerabile pot beneficia de sprijin pentru plata facturilor la energie, în valoare de 50 de lei pe lună. Programul este derulat de Ministerul Muncii și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.

De acest ajutor pot beneficia persoanele singure cu venituri nete lunare de maximum 1.940 lei și familiile cu venituri nete de cel mult 1.784 lei pe membru. Sprijinul se acordă pentru un singur loc de consum, indiferent dacă solicitantul este sau nu titularul contractului. Beneficiarii de Venit Minim de Incluziune primesc automat acest sprijin, fără a depune cerere.

Depunerea solicitărilor se face online, prin aplicația EPIDS, începând cu 20 august, sau fizic, din 28 august, la Primăria Prejmer – compartimentul Asistență Socială ori la oficiile poștale.

Pentru a primi cardurile de energie încă din luna iulie, cererile trebuie depuse până la 27 septembrie 2025. Cele înregistrate ulterior vor fi soluționate începând cu luna depunerii.