Acasă Actualitate Electrica Furnizare, acuzată de bătaie de joc: facturi trimise cu întârziere, dar...

Electrica Furnizare, acuzată de bătaie de joc: facturi trimise cu întârziere, dar cu același termen de plată

0

Clienții Electrica Furnizare au primit facturile emise pe 31 iulie abia pe 7 august, dar cu termen de plată 15 august. Întârzierea nu schimbă scadența, punând consumatorii în dificultate.

Factura „expres” în stil românesc: emisă pe 31 iulie, primită pe 7 august

Electrica Furnizare pare să fi găsit o nouă metodă de a-și irita clienții. Deși facturile lunii iulie au fost emise pe data de 31 iulie 2025, acestea au ajuns în casuțele poștale online ale consumatorilor abia pe 7 august 2025.

Paradoxul? Termenul de plată rămâne 15 august 2025, indiferent de întârzierea cu care documentul ajunge la abonat.

„Factura în 48 de ore”… dar numai în teorie

În notificările trimise prin e-mail, compania promite că factura va fi disponibilă în contul online în 48 de ore de la primirea mesajului. Realitatea arată însă altfel. Dacă ești plecat de acasă o săptămână, fără acces la internet, riști să treci de termenul scadent și să fii încadrat la întârzieri, chiar dacă nu ai avut șansa de a plăti la timp.

Unde sunt autoritățile?

Întrebarea care se ridică este simplă: cine protejează consumatorii? Electrica Furnizare poate trimite facturile după bunul plac, iar instituțiile statului par absente. Lipsa unor sancțiuni și a unor reguli clare lasă clienții la mâna furnizorilor.

Ai dreptul să schimbi furnizorul

Puțini brașoveni și români știu că există o soluție: poți schimba furnizorul de energie în funcție de preț sau de facilități, fără costuri suplimentare. Piața este liberalizată, iar rămânerea la un furnizor care nu respectă clienții este o alegere, nu o obligație.