Acasă Social Mihai Cătălin Văsii, noul președinte interimar al PNL Brașov!

Mihai Cătălin Văsii, noul președinte interimar al PNL Brașov!

0

Mihai Cătălin Văsii a preluat oficial conducerea interimară a Organizației Județene PNL Brașov, după ce Adrian Ioan Veștea a devenit prim-vicepreședinte al partidului la nivel național. Numirea sa confirmă scenariul vehiculat în ultimele săptămâni în interiorul filialei, potrivit căruia actualul prefect urma să fie succesorul lui Veștea.

În declarația sa publică, Văsii a mulțumit fostului lider pentru cei aproape zece ani de mandat și a promis consolidarea organizației județene, continuarea proiectelor și menținerea unui parteneriat strâns între administrațiile locale, cea centrală și cetățeni:

„Astăzi am preluat, cu onoare și responsabilitate, conducerea interimară a Organizației Județene Brașov a Partidului Național Liberal. Conform statutului PNL, Adrian Ioan Veștea nu mai poate îndeplini această funcție, întrucât a devenit prim-vicepreședinte al partidului, la nivel central.

În primul rând, doresc să îi mulțumesc lui Adrian Veștea pentru încredere, dar și pentru dăruirea și determinarea cu care a condus această echipă timp de aproape zece ani. Organizația Județeană Brașov a PNL rămâne unită, iar prioritatea mea este să o consolidăm, prin efort comun, să continuăm munca începută și să răspundem cât mai bine nevoilor comunității județului nostru.”, a scris Văsii pe Facebook.

Degringoladă la PNL Brașov: Catalin Vasii, omul „clanului Vestea”, pregătit să preia partidul