În România, concediul medical a devenit pentru unii bugetari nu o necesitate medicală, ci un bilet gratuit către vacanțe prelungite. Medicii „înțelegători” eliberează adeverințe pe bandă rulantă, iar instituțiile care ar trebui să controleze fenomenul – DSP și Ministerul Sănătății – par să fie complet absente.
În timp ce angajații din mediul privat își drămuiesc zilele de concediu, mulți dintre cei plătiți din bani publici își dublează sau chiar triplează perioadele de odihnă, ascunzându-se în spatele unor „probleme de sănătate” care dispar miraculos pe plajele exotice.
Fenomen cunoscut, tolerat și necontrolat
La Brașov, fenomenul este la fel de prezent ca în restul țării. Un caz revoltător a avut loc la DRDP, unde o directoare, aflată oficial în concediu medical, se plimba liniștită prin Abu Dhabi. Presa a relatat situația, dar nicio instituție nu a mișcat un deget. Procurorii? Absenți. DSP? Inexistent. Ministerul Sănătății? Mut.
Aceeași poveste se repetă peste tot: oameni „bolnavi” în acte, dar sănătoși tun pe Instagram, în vacanțe de lux.
Justiție oarbă, instituții paralizate
De ce nu verifică nimeni cum sunt eliberate aceste concedii medicale? De ce nu există controale serioase și sancțiuni drastice?
Răspunsul este simplu: pentru că sistemul îi protejează pe cei „speciali”. Când e vorba de beneficii, trag cu dinții. Când e vorba de muncă, brusc apar „probleme de sănătate”.
În România, se pare că legea se aplică doar micilor infractori, în timp ce ilegalitățile mari sunt ignorate cu nonșalanță. Presa scoate la iveală săptămânal astfel de cazuri, dar efectul este nul: nimeni nu deranjează clasa privilegiată.
Cât timp concediile medicale vor fi tratate ca vacanțe de lux și controalele vor exista doar pe hârtie, românii cinstiți vor continua să plătească nota de plată a imposturii. Fenomenul „bolnavilor de lux” nu este doar o rușine națională, ci și un furt din buzunarul fiecărui contribuabil.






