Antrenament, forță și rezistență – acestea au fost cuvintele care au definit competiția desfășurată la Brașov, unde 75 de pompieri din 23 de județe și-au testat limitele în cadrul evenimentului „Cel mai puternic pompier”.
Însă dincolo de performanță fizică, evenimentul a fost și despre fair-play, spirit de echipă și socializare între oameni uniți de aceeași misiune: salvarea de vieți.
Evenimentul a avut loc în perioada 29 iulie – 1 august 2025, în spațiul generos oferit de Coresi Shopping Resort din Brașov, transformat pentru câteva zile într-un adevărat poligon de anduranță și voință.
Acești oameni excepționali nu au concurat doar pentru titlu. Ei au urcat pe podium după ce și-au depășit limitele, într-un test de anduranță care a reflectat perfect realitatea din teren: echipamente grele, aer comprimat în spate și presiunea cronometrului — exact ca într-o intervenție.
Probele individuale și pe echipe au fost parcurse cu ambiție, disciplină și o motivație de neclintit. Însă dincolo de efortul fizic, competiția a fost și despre respect, camaraderie și fair-play.
Rezultatele au fost pe măsura efortului:
Categoria 18–29 ani:
- Locul I: Plt. maj. Popa Ioan – ISU Alba
Cinci ani consecutiv titlul de „Cel mai puternic pompier din România” – o performanță remarcabilă! - Locul II: Sold. Bunduc Tudorel – ISU Botoșani
- Locul III: Plt. Gâțeiu Marius – ISU Brașov
Categoria 30–39 ani:
- Locul I: Plt. Pătrașcu Răducu – ISU Brașov
- Locul II: Plt. adj. Bozsitz Claudiu – ISU Arad
- Locul III: Plt. maj. Bălușescu Andrei – ISU Neamț
Categoria 40–44 ani:
- Locul I: Plt. adj. Vrabie Raul – ISU Brașov
- Locul II: Plt. adj. Boldizsár Istvan – ISU HarghitaLocul III: Plt. adj. Bălă Mihai – ISU Olt
Categoria +45 ani:
- Locul I: Plt. adj. Silló Barna – ISU Harghita
- Locul II: Plt. adj. Taizs Zoltán – ISU Brașov
- Locul III: Plt. adj. Tamás Lóránd – ISU Mureș
Clasament pe echipe:
- Locul I: ISU Brașov 2
(Plt. adj. Taizs Zoltán, Plt. adj. Vrabie Raul, Plt. Popescu Constantin) - Locul II: ISU Brașov 1
(Plt. adj. Durnă Valentin, Plt. Pătrașcu Răducu, Plt. Gâțeiu Marius) - Locul III: ISU Cluj
(Plt. adj. Crișan Petru, Sg. maj. Nasui Samuel, Plt. adj. Cojocaru Laurențiu)
Din partea ISU Brașov au participat și doi voluntari, dintre care și o fată – Teodora Armanu – care a finalizat cu succes proba și a demonstrat că determinarea nu are gen.
Un moment aparte a fost acordarea unei diplome de excelență pentru Plt. adj. șef Barcan Viorel (ISU Olt), cel mai experimentat concurent al ediției, în vârstă de 53 de ani – o prezență care inspiră respect și admirație.






