Vicepremier cu șpăgi în Guvernul reformei? Bravo, Bolojan!
Așa arată „noua Românie” promisă de reformatori? Cu un vicepremier care ani la rând a dat șpagă ca să nu fie deranjat de ANAF? Cu un „model de succes” care recunoaște senin că a cotizat frumos ca să nu-l deranjeze controalele, iar acum predă lecții de moralitate de la Palatul Victoria?
Zilele trecute, am asistat la o revelație colectivă de fapt, la o confirmare a ceea ce toată lumea știa: că Dragos Atanasiu, proaspăt vicepremier, e un personaj cu buzunarul larg când vine vorba de liniștea afacerilor. Ce-l deranja, probabil, era excesul de zel al unor funcționari care aveau proasta inspirație să aplice legea. Soluția? Simplă! Un plic, o strângere de mână „caldă” și… liniște fiscală cât cuprinde.
Dar întrebarea de milioane sau de milioane de euro, mai corect spus este: doar ANAF-ul a fost „fericit” de bunăvoința lui Atanasiu? Sau lista celor „cadorisiți” e mai lungă decât declarațiile sale de avere? Firmele sale au mers ca unse. Poate pentru că, literalmente, erau unse.
Cireașa de pe tortul ipocriziei o pune tot domnul vicepremier, care, într-o demonstrație supremă de tupeu, ne spune că „așa era pe vremuri, toți românii dădeau șpagă”. Serios? Asta e reforma pe care o promovați, domnule Bolojan? Ăsta e partenerul de „schimbare reală”, domnule Dan?
Sunt mii de firme în România care NU au dat șpagă și care au mers mai greu, dar corect. Care au rezistat tocmai pentru că n-au vrut să intre în combinații. Dar acum, conform „noului val”, cine n-a mituit pe cineva, n-a făcut o denunțare strategică sau n-a avut dosar penal, nu are ce căuta în Guvern. E ca un CV incomplet, nu?
Și dacă mai aveți dubii, amintiți-vă că acest domn Atanasiu a mai avut și alte tangențe cu legea. Nu prea bune. A fost și cu probleme la Consiliul Concurenței, unde a încasat și sancțiuni. Dar ce mai contează? Pentru reformiștii noștri de carton, asta e o medalie de onoare.
Concluzia e clară: ca să ajungi azi în Guvernul României, trebuie să fi fost cândva în neregulă cu legea. Dacă nu, ești suspect de curat. Poate prea curat.
Bravo, domnilor reformatori! Ați reușit ce nu reușise nimeni: să transformați șpăgarii în eroi și corupția în criteriu de promovare.






