Subvențiile pentru partide, subiect tabu în „reformele” premierului.
În timp ce premierul Ilie Bolojan taie cu aplomb din cheltuielile administrației publice locale și pune lupa pe Poliția Locală, un capitol cheie lipsește cu desăvârșire din așa-zisul „Pachet 2 de măsuri pentru eficientizarea cheltuielilor”: subvențiile generoase acordate lunar partidelor politice.
Românii de rând, elevii, mămicile, studenții, pensionarii și antreprenorii au simțit deja greutatea „reformei”. Acum, vine rândul primăriilor și consiliilor locale. În tot acest timp, milioane de euro din bugetul de stat continuă să alimenteze partidele politice fără ca cineva să îndrăznească să pună problema acestor fonduri. De ce? Pentru că acolo sunt privilegiații sistemului. Pentru că politicienii își apără privilegiile, nu interesele contribuabililor.
Politicienii sunt protejați. Mediul privat, din nou pedepsit
În SUA și în multe alte țări civilizate, partidele se finanțează din donații private, nu din buzunarul cetățenilor. În România însă, statul plătește lunar milioane pentru imaginea politicienilor. Culmea, parlamentarii oricum primesc bani pentru funcționarea sediilor locale, deci finanțarea partidelor nu mai este justificată nici măcar formal.
Este revoltător să vezi cum statul alege să ignore exact acolo unde se risipesc banii cu nemiluita în subvenții politice și în companiile de stat care funcționează ca adevărate găuri negre. Din păcate, toate partidele sunt părtașe și apără subvențiile: PSD, USR, PNL, UDMR.
Romatsa, ASF, Romsilva, companiile de apă, salarii de lux pe bani publici
Premierul liberal pare să aibă o vedere selectivă. Îi vede pe primari, pe polițiștii locali, dar nu suflă un cuvânt despre companiile de stat unde șefii au salarii care sfidează bunul-simț: 10.000, 15.000, chiar 26.000 de euro/lună, cum este cazul la Romatsa. Cine controlează acolo eficiența? De ce nu se impune un plafon de 5.000 de euro/lună, iar bonusurile să fie condiționate strict de profitul companiei?
La fel, indemnizațiile din Consiliile de Administrație ale companiilor de stat ar trebui tăiate drastic. 500 de euro pe lună, maxim, pentru cei care ocupă funcții fără rezultate. Dar despre aceste sinecuri nu se discută în Pachetul 2.
Reformă pe dos: se taie din coadă, nu din cap
Când ai posibilitatea să recuperezi milioane de euro din subvențiile pentru partide și din tăierea privilegiilor din companiile de stat, alegi să reduci numărul mașinilor de la Palatul Victoria? Este această măsură o reformă reală sau doar un exercițiu de imagine?
În concluzie, „reforma” lui Bolojan pare mai degrabă o lovitură dată mediului privat și administrațiilor locale, în timp ce marile probleme ale sistemului rămân neatacate. Românii muncesc, plătesc taxe și întrețin un aparat politic tot mai gras și mai ineficient.
