Meteorologii au emis mai multe avertizări de instabilitate atmosferică valabile începând din 17 iulie, ora 12:00, până în dimineața zilei de 18 iulie, ora 03:00. Zone extinse din țară, inclusiv sud-estul Transilvaniei și județul Brașov, se află sub incidența unui cod galben, respectiv portocaliu de vreme severă.
Sunt prognozate averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie (cu rafale de până la 90 km/h), dar și căderi de grindină. În intervale scurte de timp, cantitățile de apă pot depăși local 50-60 l/mp.
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 17 iulie, ora 12 – 18 iulie, ora 03
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică
Zone afectate: conform textului și hărții
În Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Olteniei și local în Maramureș vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50…70 km/h) și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.
Notă: perioade cu instabilitate atmosferică vor fi izolat și în restul teritoriului.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 17 iulie, ora 15 – 18 iulie, ora 03
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată
Zone afectate: nordul și estul Munteniei, sudul Moldovei, sud-estul Transilvaniei și Dobrogea continentală
În nordul și estul Munteniei, sudul Moldovei, sud-estul Transilvaniei și în Dobrogea continentală vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii puternice (viteze ale vântului de 70…90 km/h) și grindină de medii și mari dimensiuni (2-5 cm). În intervale scurte de timp (1-3 ore) cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și pe arii restrânse de peste 60 l/mp.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 17 iulie, ora 18 – 18 iulie, ora 03
Fenomene vizate: averse importante cantitativ
Zone afectate: județele Suceava, Botoșani și Neamț
În județele Suceava, Botoșani și Neamț vor fi averse importante cantitativ și se vor acumula 30…40 l/mp și izolat peste 60 l/mp.






