Acasă Social La Brașov, continuă lucrările de decolmatare a sistemului de canalizare după ploile...

La Brașov, continuă lucrările de decolmatare a sistemului de canalizare după ploile abundente

0
foto cu caracter ilustrativ

Primăria Municipiului Brașov, în colaborare cu Compania Apa și Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA), continuă intervențiile pentru decolmatarea rețelei de canalizare afectate de ploile abundente de acum o lună.

În prezent, se lucrează pe strada Vasile Saftu, unde aproximativ 200 de metri de canalizare menajeră și supraplinul ce deversează în pârâul Graft sunt curățate.

Pentru aceste operațiuni, se utilizează un utilaj performant, cu presiune de până la 200 bari, dotat cu duze speciale pentru perforarea stratului de aluviuni și capabil să aspire materialele extrase. Utilajul poate fi controlat chiar și prin telecomandă și are o capacitate de 12 metri cubi, beneficiind de un sistem avansat de recirculare și filtrare a apei utilizate.