Vineri seara, polițiștii rutieri din Brașov, în colaborare cu reprezentanții RAR, au desfășurat o amplă acțiune de control împotriva șoferilor care își modifică ilegal mașinile pentru a produce zgomote puternice. Acțiunea a avut loc în parcarea de la Coresi, unde au fost conduși mai mulți conducători auto opriți în trafic pentru verificări amănunțite.
Scopul principal a fost combaterea poluării fonice, o problemă care a devenit tot mai acută la nivel național. În urma verificărilor, inspectorii RAR au evaluat legalitatea modificărilor aduse autoturismelor, iar șoferii care au încălcat legea au fost sancționați conform prevederilor în vigoare.
Inițiativa a fost bine primită de mulți brașoveni, care susțin organizarea periodică a unor astfel de acțiuni, mai ales în sezonul estival, când traficul devine mai intens și mai agitat.
Tot în parcarea de la Coresi, câteva sute de elevi se pregăteau să plece într-o excursie în Italia. Polițiștii prezenți în zonă au intervenit prompt pentru a asigura siguranța elevilor, dirijând traficul și îndrumând adolescenții să circule pe trotuar, pentru a preveni eventuale accidente.






