Acasă Social Vama Buzăului va avea un parc fotovoltaic de peste 3,5 milioane lei!

Vama Buzăului va avea un parc fotovoltaic de peste 3,5 milioane lei!

0

Primăria Comunei Vama Buzăului a semnat, prin primarul Tiberiu Nicolae Chirilăș, contractul de finanțare pentru construirea unui parc fotovoltaic în stațiunea turistică Vama Buzăului.

Investiția, în valoare de 3.558.540,30 lei, este finanțată din Fondul pentru Modernizare (fonduri europene), cu cofinanțare din bugetul local. Proiectul vizează realizarea unui parc fotovoltaic cu o putere instalată de 294,84 kWp, destinat alimentării cu energie electrică regenerabilă a iluminatului public și a instituțiilor din comună.

„Am semnat la sediul Ministerului Energiei, în prezența domnului ministru, Sebastian Ioan BURDUJA, contractul de finanțare privind realizarea obiectivului de investiții „CONSTRUIRE PARC FOTOVOLTAIC, BRANȘAMENTE ȘI ÎMPREJMUIRE ÎN STAȚIUNEA TURISTICĂ COMUNA VAMA BUZĂULUI”, în valoare de 3.558.540,30 lei.

Finanțarea este asigurată din Fondul pentru modernizare (fonduri europene) și cofinanțată din bugetul local al Comunei Vama Buzăului.
Această investiție are ca scop construirea unui parc fotovoltaic în Stațiunea Turistică Comuna Vama Buzăului cu putere instalată de 294,84 KWp și obținerea de energie electrică din surse regenerabile, pentru consumul iluminatului public și a instituțiilor
publice din localitate.
O comunitate sustenabilă (Vama Buzăului este certificată în acest sens) și responsabilă, utilizează cât mai bine și mai corect orice resursă naturală și nepoluantă.
Astfel vom economisi și fonduri din bugetul local, pe care le vom redirecționa către alte priorități ale dezvoltării comunei Vama Buzăului.”, a transmis edilul.